Făurei, oraşul secerat de visuri

Ai zice că nu e nimic, nimic de spus, când vorbeşti despre acest loc. Am ales, totuşi, să spun, în câteva cuvinte, cum e oraşul despre care pare că nu e nimic, nimic de spus…

 

Adormit, mort, îngropat

Oraşul – mă rog, e un fel de a spune, dacă priveşti obiectiv, din mai multe puncte de vedere localitatea, unul dintre ele fiind populaţia infimă pentru un oraş – din care a plecat către angoasele Stelei, şi mai apoi spre Saint Etienne, Bănel Nicoliţă, cel mai cunoscut localnic – e unul născut, ca, de exemplu, Plopeni, din spuma socialismului decedat de ceva vreme. Este vorba despre Făurei, un important – cum zic cei de la CFR – nod de cale ferată. Sau oraşul cu doar patru mii de suflete şi câteva blocuri – rămăşiţe comuniste în Bărăganul înfierbântat. Locul unde, până de curând, adică şase, şapte luni în urmă – şi, da, suntem pe finalul lui 2012 – nu exista măcar un chioşc de ziare, de la care oamenii să cumpere vreun ziar sau vreo revistă. Ca să găsească un loc de muncă, să zicem, într-o publicaţie de anunţuri, aveau două lucruri de făcut: ori se duceau la Brăila, vreo 50, 60 de kilometri, ca să cumpere un amărât de ziar, ori rugau vreun mecanic de tren sau „naş” să aducă, desigur, contra cost, un ziar de la oraş. Condiţia era ca solicitantul să se deplaseze până pe peron, la gară… Locul unde funcţionează o croitorie, patru sau cinci alimentare – care dau mâncare mai mult pe caiet – un magazin de piese de maşini, pentru ăia care au făcut bani prin Europa şi au venit să îi toace la Făurei, unul de chimicale, o şcoală, tot mai abandonată, tot mai uitată de copiii din oraş, un liceu, un salon de înfrumuseţare şi făcut peruci. Locul unde nu se întâmplă mai nimic, niciodată. Mă rog, câte un furt, câte un jaf, câte o tâlhărie, cât să aibă şi poliţia din localitate de mâncat o pâine… Nu demult, i-a aţâţat şi i-a împărţit în tabere pe localnicii ştiutori de carte, un italian pripăşit pe aici de câţiva ani. Şi, de curând, la Ianca, a fost omorâtă o bătrână. Se dezbate subiectul, din lipsă de altceva, şi la Făurei.

 

Săraci…

În rest… Suspendarea lui Băsescu din vară? Guvernul care care zice că măreşte pensiile? Criza mondială? Cursul euro, dolar? PDL care a câştigat câţiva parlamentari numai de pe locul doi? Campionatul mondial de fotbal? (Dacă nu joacă Bănel, nu e important). Naţiunea care – mă rog, discutabil – iese uneori în stradă sau la vot? Făureiul, sub soarele torid sau sub cavalcada zăpezii, pare să nu fie atins de toate astea. El e sărac din totdeauna. El nu mai are, demult, ifose de urbe avansată. Şomerii sunt în număr mare, iar care mai lucrează pe te miri unde, abia de are în perioadele bune câte cinci milioane de lei vechi pe lună. Şi viaţa, deşi nedrept, e mai scumpă aici ca în alte părţi. Numai orezul, un exemplu absolut la întâmplare, e 8 lei. Îl ia omul de la unul dintre magazinele alimentare, cu atât, sau nu îl mai ia deloc. Nu există supermarket şi, ca să se ducă la Brăila sau Buzău, pentru târguieli, e mai mare daraua decât ocaua. Aici, ca niciunde în altă parte, încă se strâng vecinii la unul, ca să se uite seara la vreo telenovelă. E unul care citeşte la filme şi înţeleg toţi despre ce e vorba. Sau la meciurile Stelei, pe vremuri, că astea cu franţujii mai greu se transmit la Făurei, când juca idolul local. Atunci, da, era sărbătoare. Că Bănel e de treabă şi zice şi acuma, aşa vedetă cum e, când vine pe acasă, săru’mâna la doamne. Aici, tot ca niciunde, se aşează, dacă pică la ora cinei, musafirii la masă fără să-i pofteşti. Pentru că, trebuie s-o spunem, foamea nu învaţă bunele maniere pe coclauri, pe unde apare. Locul de unde, dacă ar putea, toată lumea ar dori să plece. Puştii care bat mingea pe maidan visează, ca în cazul lui Bănel, să dea norocul peste ei şi să se umple de bani. Dar, dincolo de speranţa nebună, ei ştiu că nu oricine are şansă să ajungă în lumea mirifică a fotbalului. Fetele, dacă au trecut de 14 ani şi au cam lăsat şcoala – că, şi aşa, ce să faci cu atâta carte? – visează să se mărite. În această dorinţă, le susţin temeinic şi mamele. Ce să facă altceva? – zic ele. Mai scăpăm de nişte guri de la masă. În rest… La ce să visezi? Ce să aştepţi? Ce să speri? Oraşul e, ca multe altele, mort, din multe puncte de vedere. Şi nu se preconizează nimic, dar nimic, la orizont care să îl resusciteze… Doar Crivăţul bate acum, în miez de iarnă, sfidător peste oraş. Făureiul e, mai mult ca al oricui altcineva, al lui, al vântului nebun de Bărăgan…

 

 

 

Citeste si...  Bănel, regele Bărăganului, e darnic cu colindătorii