O fată de 15 ani este căutată de poliţiştii din Alba, după ce a plecat, miercuri seara, dintr-un centru de plasament din Alba Iulia şi nu a mai revenit.

Poliţia din Alba Iulia a fost sesizată de reprezentantul unui centru de plasament din oraş că miercuri seara, Solenta Lăcătuş, o fată de 15 ani, a plecat din centru şi nu a mai revenit.

Semnalmentele minorei sunt următoarele: înălţime 1,60 m, greutate 59 kg, păr negru, lung, ochi căprui. La data plecării, copila purta o geacă maro, lungă, blugi albaştri şi pantofi sport.

Adolescenta a fost dată în urmărire la nivel naţional.

Poliţiştii fac apel la persoanele care au informaţii despre aceasta să sune la 112.

Citeste si...  Alimente care îţi pot distruge tenul