Featured, Investigaţii

Fantomatica soţie a multimilionarului Cocoş s-a logodit la Dubai cu un bogătaş iranian

Cancan.ro dezvăluie, în exclusivitate, cu cine se iubeşte Diana Roibu, fosta soţie a lui Dorin Cocoş! Basarabeanca s-a căsătorit cu milionarul după ce el a divorţat de Elena Udrea, însă l-a părăsit înainte să fie condamnat definitiv în dosarul „Microsoft”. Presa din România a scris că Diana ar fi plecat din ţară cu o sumă mare de bani, care ar fi aparţinut, de fapt, lui Dorin Cocoş. Noi am descoperit că ea s-a logodit în Dubai cu un bogătaş iranian, fondatorul unei companii din domeniul financiar.

Diana Roibu s-a stabilit în Dubai şi se iubeşte acum în Emiratele Arabe Unite cu un afacerist iranian, Amir Badkoubeh. Iranianul, care a locuit mulţi ani în Suedia, unde se mai află o parte din familia lui, a fondat compania Kingsford Equities.

Dorin Cocoş a fost, potrivit apropiaţilor săi, foarte dezamăgit în momentul în care a fost părăsit de soţia lui, Diana Roibu. Aceasta a plecat din ţară înainte ca milionarul să fie condamnat definitiv în dosarul „Microsoft”. Dezamăgirea ar fi fost cu atât mai mare pentru Cocoş întrucât, aşa cum au susţinut apropiaţii acestuia, în presă, omul de afaceri ar fi trecut mai multe milioane de euro pe numele Dianei Roibu, anticipând problemele financiare pe care le va avea în urma dosarului „Microsoft”.

blank

Diana Roibu se iubeşte acum cu afaceristul iranian Amir Badkoubeh

Dorin Cocoş trecuse, spuneau apropiaţii lui, pe numele Dianei Roibu mai multe milioane de euro printr-un act de donaţie, protejându-le astfel de un eventual sechestru. Afaceristul ar fi încercat timp de câteva luni să o convingă pe Diana Roibu să se întoarcă la el, însă tentativele sale au fost sortite eşecului. Ea începuse, potrivit relatărilor din urmă cu doi ani, o poveste de dragoste în străinătate cu un alt bărbat. Relaţia de atunci a Dianei Roibu s-a încheiat, iar acum tânăra se iubeşte cu afaceristul iranian Amir Badkoubeh, potrivit informaţiilor obţinute de cancan.ro.

Cine este Diana Roibu

Diana Roibu, fosta soţie a lui Dorin Cocoş, este originară din Chişinău şi a absolvit dreptul. Ea nu a reuşit să se înscrie în barou, aşa că s-a angajat ca stewardesă la o companie aeriană din Arabia Saudită. În timpul unei curse, Diana Roibu l-a cunoscut pe Dorin Cocoş, care avea să-i devină soţ. Tânăra provine dintr-o familie de condiţie medie.

Dorin Cocoş a fost eliberat recent din închisoare

Dorin Cocoş a fost eliberat condiţionat din închisoare, după ce a efectuat un an de detenţie. Pe 3 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl condamna definitiv pe Dorin Cocoş la 2 ani şi 4 luni de închisoare. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi fostul ministru Gabriel Sandu – 3 ani, fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan – 6 ani, omul de afaceri Nicolae Dumitru – 2 ani şi 4 luni.

Judecătorii au decis şi confiscarea unor importante sume de bani de la cei patru condamnaţi: 9 milioane de euro de la Dorin Cocoş, 2 milioane euro şi 1 milion de dolari de la Nicolae Dumitru, 4 milioane euro de la Gheorghe Ştefan şi 2,1 milioane euro de la Gabriel Sandu.

blank