Actualitate, Featured

Familia Luizei a vrut să vadă casa ororilor şi a intrat în curtea lui Dincă

Scene impresionante au loc, sâmbătă, la poarta casei lui Gheorghe Dincă, unde au ajuns mama şi bunicii Luizei şi au încercat să ajungă la bărbatul care a spus că le-a ucis pe pe cele două fete: „Vrem să stăm faţă în faţă”, a spus bunicul Luizei.

Mama şi bunicii Luizei au ajuns, sâmbătă, la locuinţa lui Gheorghe Dincă, unde se fac cercetări în prezenţa bărbatului care a mărturisit două crime. Rudele Luizei au încercat să intre în curtea unde este inculpatul şi au fost oprite de forţele de ordine.

„Unde sunt, ce au făcut? Dau vina unul pe altul. Ocupă funcţii pe care nu le merită, nu le merită nenorociţii. Plângem de patru luni. Am fost minţiţi, înşelaţi, amăgiţi, aburiţi. Ne-au minţit. Ruşine să le fie că ocupă funcţii şi iau o poală de bani. Unde e primarul? Primarul nu ştia ce are în grădina lui? Nu ştia? Unde e şeful Poliţiei? Unde sunt ordinarii ăştia, nemernicii? I-au plimbat pe oamenii ăştia prin tot oraşul. Am vrut să stăm şi noi faţă în faţă cu nemernicul ăsta (cu Gheorghe Dincă – n.r.). Să îl vedem şi noi, să îi vedem fizionomia”, a spus bunicul Luizei.

În faţa porţii lui Gheorghe Dincă, mama Luizei a leşinat şi a primit îngrijiri medicale de la un echipaj de ambulanţă.

„Nu mai ştim ce să mai credem, ceva oficial, ceva concret vrem, ceva să ştim ce facem, că stăm. Întrebări sunt, dar răspunsuri nu. Nu ne-a contactat nimeni. Trăim de pe o zi pe alta, trăim cu speranţa… (…) Pentru noi nu mai e zi, pentru noi nu mai e noapte”, a spus Mama Luizei.

Femeia este de părere că Gheorghe Dincă ezită în declaraţii pentru că „ori acoperă pe cineva, ori vrea să muşamalizeze”.

„Nu ştiu ce să vă spun, dar de apărat apără pe cineva. Se sacrifice unul pentru ceilalţi. Alexandra au avut pe domnul Cumpănaşu, noi n-am avut pe nimeni, uitaţi-vă trei luni şi jumătate că n-am aflat nimic şi uitaţi-vă în ce situaţie am ajuns. Eu cu speranţa trăiesc, că fiica mea trăieşte, dar încredere în autorităţi nu am”, a mai spus mama Luizei.

Mama şi bunicul Luizei, a doua fată dispărută din Olt, au transmis o solicitare procurorului şef DIICOT Felix Bănilă în care cer să fie informaţi, să se facă o reconstituire privind incinerarea şi să fie chemat un medic legist.

Alexandra Măceşanu (15 ani) a dispărut, miercuri, 24 iulie, după ce a luat o maşină de ocazie. În acelaşi mod a dispărut în aprilie 2019 şi Luiza Melencu (18 ani). Suspectul, Gheorghe Dincă, a fost identificat abia vineri, 26 iulie, după ce Alexandra a sunat, joi, de trei ori la 112 pentru a-şi anunţa răpirea. Dincă şi-a recunoscut duminica trecută faptele şi a spus le-a omorât pe fete şi că a ars cele două cadavre.

blank