Politic, Stiri

Familia Geoană a pierdut licitaţia în care a fost vândută vila unde locuieşte.

Soţia lui Mircea Geoană, Mihaela, a vrut să cumpere vila la licitaţia în care a fost reprezentată de către avocata Carmen Vasilica Frunză. La licitaţie s-au înscris patru persoane ce au depus garanţia cerută.

blank

Imobilul este amplasat în centrul Bucureştiului, pe strada Cucu Starostescu, lângă Bulevardul Aviatorilor şi Calea Dorobanţilor.

Cumpărătorul vilei RAAPPS este firma DeSilva, dezvoltator imobiliar, reprezentanţii acesteia declarând pentru Mediafax că intenţionează să demoleze imobilul şi să construiască pe acest amplasament o clădire de birouri sau de locuinţe.

„Noi cumpărăm doar case demolabile, iar în locul lor, în limita PUZ-ului, construim clădiri de birouri sau apartamente. Ştiu că şi această casă este una demolabilă”, a declarat proprietarul grupului DeSilva, Virgil Călina.

Grupul de firme DeSilva şi-a început activitatea în 1992 şi deţine, printre altele, hotelul Ramada North din Bucureşti, un importator de băuturi şi a dezvoltat mai multe proiecte imobiliare, precum ansamblurile Park Residences, situate în zona de nord a Bucureştiului şi în Predeal, depozite şi spaţii de birouri în Şoseaua Berceni.

Potrivit informaţiilor, soţii Călina sunt naşii tenismanului Ilie Năstase, care la rândul lui este naşul de botez al fiicei lui Mircea Geoana, Ana Maria.

Vila a fost scoasă la vânzare după ce, în urmă cu trei săptămâni, Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova, iar Geoană a renunţat la funcţia de Înalt reprezentant al prim-ministrului, care îi dădea dreptul la o locuinţă RA-APPS.

Geoană locuieşte în vila de la RAAPPS de aproape 10 ani, perioadă presărată cu mai multe scandaluri privind dreptul lui de a beneficia de o locuinţă de la stat.

Mircea Geoană se află printre cei mai longevivi chiriaşi la stat, locuind un deceniu într-o vilă cu etaj şi mansardă a RA-APPS în zona Dorobanţi a Capitalei.

Mircea Geoană a intrat în casa de la RA-APPS în timpul Guvernului Năstase, ca ministru al Afacerilor Externe. La două zile după ce nu a mai fost ministru, pe 23 decembrie 2004, în loc să se mute a încheiat cu RA-APPS o convenţie de cazare care îi prelungea şederea „până la rezolvarea situaţiei locative”. Aşa a rămas familia Geoană în vila cu opt camere – două la subsol, una la parter, patru la etaj şi una la mansardă – cu boxă, spălătorie, pivniţă, terasă acoperită şi garaj, mai exact 246,34 de metri pătraţi.

Convenţia de cazare – care prevedea o chirie de 133,28 de lei pentru casă şi 6,9 lei pentru garaj – a rămas valabilă până pe 25 ianuarie 2007 când, arată documentele citate, SGG aprobă transformarea sa în contract de închiriere cu aceleaşi clauze favorabile chiriaşului. Acesta urma să nu poată fi evacuat decât cu executor judecătoresc, în urma unui proces pe care statul nu l-a intentat până acum.

Odată cu noul contract chiria rămânea neschimbată: 133,28 de lei. Prima majorare, până la 689,41 de lei a venit abia în martie 2007, când guvernul Tăriceanu a ajustat chiriile prin HG. Marea lovitură a venit însă abia un an mai târziu, în martie 2008, când sub mandatul lui Bolojan pentru casa din Cucu Starostescu statul a cerut 3.153 de euro pe lună, majorând practic chiria de 16 ori. Situaţia de care Mircea Geoană s-a plâns public în repetate rânduri a durat însă doar nouă luni, în decembrie 2008, în calitate de preşedinte al Senatului, chiria reducându-i-se din nou la 689 de lei.

Cei aproape 700 de lei au fost achitaţi de familia Geoană până în februarie, apoi datoria la stat a fost preluată de Senat până în martie 2010. O lună mai târziu, pentru a nu pierde ulterior condiţiile contractuale avantajoase, Mircea Geoană redevenea titularul chitanţelor. Chiria de 3.200 de euro s-a oficializat din nou însă abia la finalul anului 2011, după demiterea preşedintelui Senatului pe 23 noiembrie.

Nu doar o dată, Mircea Geoană a anunţat că se mută din vila RA-APPS să scape de chiria cât „o căruţă de bani” şi de „balamucul ăsta de comunicare”.

Ultima dată a făcut această promisiune pe 16 ianuarie 2013, ziua în care guvernul Ponta îl trecea din nou pe lista chiriaşilor RA-APPS. „Din punctul meu de vedere, mai sunt cel mult 30-45 de zile până când mă mut într-un alt loc, îmi văd de lucrurile mele. Vreau să construiesc o locuinţă pentru mine şi nu să stau chiriaş şi să dau o căruţă de bani. Să nu mai am nici balamucul ăsta de comunicare”, spunea Mircea Geoană, în urmă cu doi ani.

blank