Facebook a anunțat vineri dezvoltarea unei Inteligențe Artificiale care ar putea fi implementată pe viitor pe ochelari inteligenți și care va putea ajuta utilizatorii să își găsească cheile pierdute, să identifice un telefon care sună în interior, într-o cameră îndepărtată, sau să știe dacă deja ai adăugat ingredientele necesare într-o prăjitură, scrie CNN.

Compania Facebook a anunțat dezvoltarea unui simulator de sunet din lumea reală, care le va permite cercetătorilor să antreneze sistemele IA în spații virtuale tridimensionale cu sunete care le imită pe cele care apar în interior, deschizând posibilitatea ca un asistent IA să vă ajute într-o zi să găsiți un telefon care sună în interior, într-o cameră îndepărtată.

De asemenea, Facebook a dezvăluit un instrument de mapare în interior menit să ajute sistemele de Inteligență Artficială să înțeleagă și să își amintească mai bine detaliile despre spațiile interioare, cum ar fi câte scaune sunt într-o sală de mese sau dacă o cană este pe masa din bucătărie sau în alt loc din casă.

Mike Schroepfer, directorul tehnologic al Facebook, speră că această dezvoltare de IA, deși în stadiu incipient, ar putea în cele din urmă să fie folosită pentru produse precum o pereche de ochelari inteligenti, care să vă ajute să vă amintiți totul, de exemplu, unde v-ați lăsat cheile sau dacă ați adăugat deja vanilie într-un bol cu fursecuri. Pe scurt, vrea să perfecționeze Inteligența Artificială care îți poate perfecționa propria memorie.

„Dacă putem construi aceste sisteme, acestea vă pot ajuta să vă amintiți părțile importante din viața voastră”, a declarat Schroepfer pentru CNN.

Dar obiectivul lui Schroepfer ar putea depinde de cât de mult se vor încrede oamenii în Facebook pentru a dezvolta o tehnologie care poate deveni profund înglobată în viața lor personală, după ani de controverse privind confidențialitatea și îngrijorări cu privire la informațiile personale pe care rețeaua socială le are deja de la utilizatorii săi.

Și pentru a transforma aceste sisteme de Inteligență Artficială într-un fel de mașină de memorie prevăzută de Schroepfer, va trebui să purtați o pereche de ochelari inteligenți.

„La sfârșitul zilei, speranța noastră este ca acești ochelari să ofere oamenilor superputeri”, a mai spus Schroepfer.

Citeste si...
Gabriela Firea ajunge în fața procurorilor: PLÂNGERE PENALĂ pentru FALS