„Unii susțin că pornografia e exploatatoare prin definiție”
Primul meu contract cu un studio de producții pentru adulți a fost modificat la greu pentru a fi în avantajul companiei. Se poate spune că mi-am luat țeapă. Am auzit multe povești despre artiști și muzicieni care au semnat niște prime contracte îngrozitoare. Am auzit unele povești direct de la artiști. Poate știți și voi câteva astfel de anecdote: Prince și-a schimbat numele ca să poată evita o chestiune de drepturi de autor, Johnny Depp și-a luat țeapă cu 21 Jump Street, Billy Joel s-a ales cu un contract pe 15 ani cu Family Productions, povesteşte Stoya pentru Vice.com.
Din câte mi-am dat seama, modul în care mi-am luat țeapă cu primul contract e foarte similar cu modul în care mulți artiști tineri își iau țeapă când semnează prima oară cu o companie mare. Nu văd niciun motiv să intru în detalii. Dar simt nevoia să accentuez că genul ăsta de contract-țeapă se găsește și în alte sectoare ale industriei de divertisment. Mai simt nevoia să menționez că nu toți actorii din industria pentru adulți pățesc ca mine și că majoritatea contractelor cu studiourile de producții pentru adulți sunt mai rezonabile decât a fost al meu.
O mare parte din vină a fost a mea, pentru că am fost destul de naivă cât să semnez contractul fără să rog un avocat să se uite peste el. Odată ce mi-am dat seama cât de nefavorabil îmi era contractul, am vorbit cu niște avocați și am rezolvat situația. Desigur, n-am putut lucra în domeniul ales sau altele similare timp de un an, altfel aș fi încălcat contractul. Da, a fost o greșeală costisitoare și o mare pierdere de vreme, dar am învățat multe din asta. N-a fost mai rău decât un an de facultate.
Principala lecție pe care am învățat-o din relația cu fondatorii și cu foștii proprietari ai companiei e că o înțelegere corectă înseamnă ca exploatarea să fie reciprocă și echilibrată. Mulțumită încăpățânării mele și a unei extensii a contractului pe care cineva a uitat să o trimită, am avut parte de contracte mult mai echilibrate în ultimii trei ani. Cariera mea e în regulă. Noii proprietari nu au dreptul să mă oprească să fac spectacole live sau ședințe foto. Pot să scriu sub ce nume doresc, inclusiv sub pseudonimul pe care l-am construit încă dinainte de a-mi fi trecut prin cap să lucrez în industria filmelor porno hardcore. Exploatările prin care am trecut în primii ani ai carierei mele în filmele pentru adulți sunt cam ca experiența unui puștan care acceptă un job foarte prost plătit imediat ce termină școala. Capitalismul înseamnă o companie care încearcă să te muncească cât mai mult pentru cât mai puțini bani. Nu e foarte etic, dar așa sunt majoritatea joburilor.
Unii susțin că pornografia e exploatatoare prin definiție. Activiștii anti-pornografie au în cap imaginea unei starlete porno cu ochii mari, țâțe cupa D, corpul unei virgine de 19 ani și lipsă totală de personalitate și gândire. Genul ăsta de fată funcționează foarte bine când vrei să desființezi pornografia, dar nu e decât o sperietoare de ciori. E o caricatură foarte distorsionată a câtorva persoane care nu sunt reprezentative pentru tot grupul actrițelor de filme porno.
Și mai există „Big Porn”. Forbes a desființat ideea de pornografie ca industrie în valoare de 14 miliarde de dolari în 2001, dar reporterii tot mă întrebau despre asta când am început să vorbesc cu membri ai presei prin 2008. Până acum câțiva ani, nu existau versiunile pornografice de la Exxon sau Walmart. Companiile de producție erau, în mare parte, locșoare care funcționau cu puțină birocrație și cu ceva considerație față de persoanele pe care le angajau. Încă există multe astfel de companii, dar există și Big Porn.
Big Porn, fondat de site-uri online gratis tip tube, a ocupat o porțiune atât de mare a industriei pornografice încât a început să domine piața. Cu cât analizez mai atent această companie, cu atât mi se pare un exemplu mai evident de capitalism care a luat-o razna. Pe lângă implicarea în piraterie și arestarea proprietarului sub acuzația de evaziune fiscală, au început să folosească interni neplătiți pentru a înlocui lucrătorii care au plecat din cauza condițiilor proaste. Structura corporației e opacă. Lipsa de respect cu care își tratează angajații a început să se reflecte în calitatea tot mai proastă a produselor, iar cei de la Big Porn nu vor să admită că vina e a lor.
Dacă vreți să discutați despre etica pornografiei, nu uitați că industria pentru adulți nu e alcătuită din fetele pe care le vedeți pe coperțile casetelor și pe prima pagină a website-urilor. Mai există și regizori, echipe de filmare, oamenii care se ocupă de post-producție și de vânzarea produsului. Cunosc un tip între două vârste cât un tanc de la mutat camere și lumini și care nu impresionează la fel ca o femeie tânără și frumoasă, dar el e cel care se ocupă de plata chiriilor și a mașinilor atunci când filmările se anulează și toată lumea se panichează. El e personajul înlocuit de oameni care acceptă să lucreze pe salarii de mizerie sau gratis pentru că a avut în sfârșit îndrăzneala să-și caute un loc de muncă mai bun. Oamenii pe care nu-i vedeți în filme sunt cei care au cele mai multe nedreptăți de îndurat.
Spre deosebire de Hollywood, nici echipa, nici performerii nu sunt protejați de un sindicat. Spre deosebire de performeri, echipa și angajații de la birou nu sunt protejați de agenți. După ce Big Porn termină de stors tot ce pot din angajații din spatele ecranului, vor începe să stoarcă tot ce pot și de la actori.
În timp ce oamenii atacă industria pornografiei pentru faptul că angajează femei care vor să lucreze în domeniul ăsta, există un număr mare de muncitori invizibili care sunt exploatați la modul foarte imoral. E la fel de incorect să dai ca exemplu câteva actrițe celebre ca dovadă că toată industria e etică pe cât e de incorect să spui că pornografia e o ciumă exploatatoare a societății moderne. Realitatea e că mulți oameni sunt tratați în ambele feluri. Pentru a rezolva multe probleme din industria filmelor pentru adulți, trebuie să le tratăm ca ceea ce sunt: probleme de drepturi ale angajaților.
Mi-am asumat un mare risc acum câțiva ani și am corectat dezechilibrul din obligațiile mele contractuale. La 23 de ani, m-am luptat cu ceea ce credeam că e sistemul, simțindu-mă anarhistă. Dar am avut succes în mare parte pentru că am avut noroc. M-a costat o grămadă de bani și timp și asta doar ca să echilibrez situația și să-mi obțin drepturile. Dacă în primii ani n-aș fi fost econoamă, n-aș fi reușit să fac nici măcar asta. Aș fi ajuns ca muzicienii ăia care nu sunt Billy Joel sau Prince și care încă așteaptă să treacă perioada stipulată în contractul ăla prost pe care l-au încheiat. Oamenii ale căror nume nu le cunoaștem pentru că n-au avut puterea emoțională sau financiară ca să lupte cu succes împotriva sistemului sau vizibilitatea necesară ca să-și facă cunoscute experiențele negative. Între timp, degetul meu mijlociu a fost înlocuit cu fraze de genul: „Nu sunt deloc de acord cu politica voastră de afaceri și asta ar putea avea un efect negativ asupra continuării relației noastre profesionale.” Trebuie luptat împotriva sistemului și aceste forțe corporatiste nu ascultă nici de fraze politicoase și nu țin cont nici de gesturi obscene. Dar să atragi atenția asupra acestor probleme etice, să arăți că există și că sunt mai complicate decât s-ar putea crede, e totuși un început.