Scriitorul român Mircea Cărtărescu s-ar afla şi anul acesta printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură, după ce Academia Suedeză a reținut cinci candidați principali, printre care și Cărtărescu, pentru acest premiu. În ultimii ani, Cărtărescu s-a numărat printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaţionale.

Situaţia nu s-a schimbat nici anul acesta, cel puţin potrivit editorului spaniol al scriitorului, informează Mediafax.

Enrique Redel, de la Editorial Impedimenta, spune că Academia Suedeză a reţinut drept candidaţi principali anul acesta cinci nume, printre care şi cel al lui Mircea Cărtărescu. Editorul oferă drept argumente succesul celor mai recente traduceri ale lui Cărtărescu, „Solenoid”, apărută în Franţa, şi „El cuerpo”, în Spania.

De altfel, potrivit unor surse din instituţia suedeză, citate de cotidianul spaniol El Pais, anul acesta au fost propuse circa 200 de candidaturi pentru premiul care va fi decernat în octombrie. Pe această listă lungă, spun cei de la El País, în afară de Mircea Cartarescu, s-au aflat scriitori ca László Krasznahorkai, Sofi Oksanen, Liudmila Ulítskaia, Maryse Condé, Milan Kundera, Hilary Mantel şi Ian McEwan.

Citeste si...  Mircea Cărtărescu, propus de Uniunea Scriitorilor la premiul Nobel pentru literatură

Fundația „Doina Cornea” face un apel pentru susținerea candidaturii Anei Blandiana la Nobelul pentru literatură în 2020
Potrivit specialiştilor citaţi de ziarul spaniol, anul acesta premiul ar putea merge la un scriitor născut în Africa, dar „orice se poate întâmpla”.

Conform politicii Comisiei Nobel, identitatea celor care fac recomandări şi a candidaţilor la premii este ţinută secretă timp de 50 de ani.

Considerat cea mai prestigioasă şi mai intens mediatizată distincţie literară din lume, premiul Nobel aduce la cunoştinţa publicului larg un autor şi opera sa. Trofeul oferă promovare la scară planetară, dar şi câştiguri financiare deloc de neglijat.

Recent, Fundaţia „Doina Cornea” a lansat un apel întregii societăţi româneşti, instituţiilor statului, fundaţiilor şi asociaţiilor la susţinerea candidaturii Anei Blandiana la Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2020.