Featured, Social

Executarea silita, pe cale sa nu mai fie ce a fost

Executarea silita, pe cale sa nu mai fie ce a fost ,doi deputați PNL și unul PMP au depus la Senat un proiect care prevede ca, în cazul unui împrumut bancar sau nebancar, executorul să fie obligat să depună, la data solicitării executării silite, o anexă a contractului de la creditor, pentru a putea obține încuviințarea executării silite.

Astfel, deputații PNL, Laurențiu Leoreanu și Florin Roman, și deputatul PMP Petru Movilă propun proiectul pentru completarea Legii Executarea silita nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, prin completarea articolului 666 din actul normativ, scrie Mediafax.

Executarea silita :

„Pentru toate situațiile în care titlul executoriu este un contract de împrumut bancar sau nebancar, executorul va fi obligat, în vederea obținerii încuviințării de executare silită să depună o anexă a contractului emanată de la creditor la data solicitării executării silite, care să conțină debitul restant, actualizat, împreună cu toate accesoriile datorate, dobânzi, penalități”, prevede inițiativa legislativă a parlamentarilor partidelor de Opoziție.

Inițiatorii susțin că proiectul este justificat de numărul mare de situații întâlnite în practica judiciară cu privire la executările silite inițiate în baza unui titlu executoriu reprezentat de un contract de împrumut.

„Încuviințarea executării silite în baza formei actuale a art. 666 Cod de procedură civilă este formală, instanța de judecată nesolicitând pentru aceste situații un grafic actualizat al sumelor restrante, parte capital împrumut, parte accesorii a acestora, respectiv dobânzi și penalități. Astfel, în realitate, se încalcă principiul care stă la baza procedurii de executare silită și anume certitudinea debitelor neachitate. În ceea ce privește actuala procedură, debitorii ajung să fie executați silit pentru cuantumuri nereale, neținându-se cont de sumele de bani neachitate până la momentul la care nu au mai putut să achite, sau au achitat cu întârziere”, arată aleșii Opoziției, în expunerea de motive a proiectului de lege.

Deputații Opoziției susțin că mulți oameni ajung să fie executați silit și pentru sumele datore sunt obligați să formuleze contestații la executare, lucru care duce la costuri ridicate pentru aceștia.

Executarea silita, pe cale sa nu mai fie ce a fost :

„Astfel, în ciuda legislației protective și facem trimitere în acest sens la Legea nr. 193/2000 privind protecția consumatorilor și clauzele contractuale abuzive, aceștia ajung să fie executați silit și pentru sume datorate, fiind obligați, cu costuri ridicate, să formuleze contestații la executare, în baza art. 712 alin. (2) cod de procedură civilă, cu «obligarea lor pentru a suspenda procedura», conform art. 719 alin. (2) de a plăti o cauțiune calculată cu valoarea obiectului contestației, după cum urmează: 10%, dacă valoarea contestată este până la 10.000 lei, de 1.000 lei + 5% pentru ceea ce depășește 10.000 lei, de 5.500 lei + 1% pentru ceea ce depășește 100.000 lei și de 14.500 + 0,1% pentru ceea ce depășește 1.000.000 lei”, potrivit sursei citate.

Aleșii PNL și PMP mai spun că „în ciuda implementării Deciziei Curții Constituționale a României nr. 895/17.12.2015 prin OUG nr. 1/2016 privind reîntoarcerea încuviințării silite de către instanța de judecată și nu de către executorul judecătoresc, așa cum a fost în forma inițială a codului de procedură civilă, urmărit nu a fost și atins pentru sitația în care titlul executoriu este un contract de împrumut”.

„Astfel, la acest moment, instanța de judecată nu solicită pentru acest timp de titluri executorii ca, creditorul să facă dovada ultimei sume plătite către debitor, pentru că raportat la aceasta să întocmească o anexă pentru a calcula debitul restant și accesoriile. În această situație, este eludat principiul legalității, instituit de art. 625 Cod de procedură civilă”, conchide sursa menționată.

Inițiativa legislativă a fost înregistrată la Senat, prim for sesizat, iar decizională este Camera Deputaților.

blank