Actualitate

Europa la un pas de haos. Iată ce arată cel mai nou sondaj la nivel european

Atentatele teroriste au creat destulă panică în rândul europenilor, dar și o stare de nemulțumire majoră la nivelul societăților din țările Uniunii Europene. acest lucru se observă cel mai bine în Belgia, unde au avut loc ultimele atentate.

58% dintre belgieni resimt furie împotriva musulmanilor, dar specialiștii avertizează că această stare de spirit se poate extinde și în alte țări unde au existat atentate teroriste.

Potrivit unui sondaj comandat de fundația ‘Aceasta nu este o criză’ (Ceci n’est pas une crise), după atentatele din Bruxelles de luna trecută, frica este sentimentul dominant doar pentru un belgian din cinci, în timp ce 58% dintre belgieni sunt cuprinși de furie.

Conform sondajului, trei cetățeni din zece ai acestei țări recunosc că vor evita locurile publice în săptămânile ce vor urma, atitudine care ajunge până la 49% în rândul musulmanilor din această țară. Astfel, un musulman din doi din Belgia se teme să frecventeze locuri publice, de frica unor noi atentate, dar și a unor agresiuni xenofobe sau islamofobe.

Șase din zece belgieni cred că aceste atentate ar fi putut să fie evitate dacă statul ar fi gestionat mai bine integrarea imigranților non-europeni, potrivit rezultatelor sondajului publicate de către cotidianul belgian Le Soir și citate de către Agerpres.

Mai mult, șapte din zece belgieni cred că întărirea măsurilor de securitate nu va împiedica producerea de noi atentate.

blank