Actualitate

Eugen Teodorovici, fostul ministu al Fondurilor Europene audiat de DNA

Eugen Teodorovici, fostul ministru al Fondurilor Europene și, ulterior, al Finanțelor Publice a ajuns în fața procurorilor DNA. Din primele informații se pare că acesta este audiat ca martor în dosarul de fraudă cu fonduri europene în care mai sunt urmăriți penal deputații Nicolae Păun și Mădălin Voicu.

Ancheta în care parlamentarii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu, dar şi fostul preşedinte al ANAF, Gelu Diaconu sunt acuzaţi de corupţie a intrat în linie dreaptă, iar dosarul va ajunge în scurt timp pe masa judecătorilor Curţii Supreme.

Gelu Diaconu, este acuzat că a emis două circulare prin care persoanele implicate în proiectele derulate de Asociaţia Partida Romilor, coordonată de Nicolae Păun, au fost scutite de la plata contribuţiilor la asigurările de sănătate.

Nicolae Păun este suspectat de corupție, spălare de bani și trafic de influență, iar Mădălin Voicu că ar fi intervenit până şi la Guvern pentru promovarea acelor circulare. Prejudiciul adus bugetului Uniunii Europene prin fraudarea proiectelor se ridică, potrivit anchetatorilor, la peste 30 de milioane de lei.

blank