Eugen Cristea: Băsescu e strâmb şi are râsul enervant

Codul portocaliu de caniculă s-a transferat şi în spectrul politic românesc. Actorul Eugen Cristea, care îşi poartă vârsta sexagenară cu o nonşalanţă histrionică, a fost conectat tot timpul la realităţile bulversante ale societăţii româneşti.

Domnule Cristea, ce părere aveţi despre ultimele evenimente de pe scena politică românească, din zona asta de care, într-un fel sau altul, depindem?

Şi eu cred foarte tare asta, că depindem. Din păcate primul răspuns care îmi vine în minte este: nu ştiu exact ce să spun. Ceea ce mă deranjează pe mine cel mai mult este că în timpul tuturor acestor războaie, cu ghilimele sau fără, care au loc între palate, preşedinţi, prim-miniştri etc., pe niciun politician nu l-am văzut să mai arunce un ochi şi către oameni. Până la urmă către poporul ăsta, pe care eu îl consider un popor amărât şi care are o soartă pe care n-ar merita-o, în sensul că ar merita o soartă mai bună.

 

Credeţi că este oportună schimbarea preşedintelui în acest moment?

Eu zic că este prea târziu. Nu mi-aş fi putut închipui că un om poate dezamăgi în acest hal, şi eu leg chestia asta de o întâmplare din liceu. Când a venit Ceauşescu la putere eu eram în liceu. I-am spus unui coleg de-al meu, cu care am rămas prieten până acum: „Bă, uite ce mişto că a venit Ceauşescu la putere, faţă de ce a fost, cu ruşii pe capul nostru! Visul meu este să merg într-o zi şi să dau mâna cu el.” Şi ăsta, care era un puşti ca şi mine, mi-a zis: „Ăhă, o să vezi tu ce-o să-ţi blestemi zilele!” Şi a avut dreptate! Şi-acum ne întâlnim destul de des şi îi spun: „Bă, ce dreptate ai avut!” Iar el îmi replică: „Păi ţi-am zis că şi cu Băsescu o să fie la fel!”

 

Ce părere aveţi despre cazul Adrian Năstase şi despre faptul că se spune că arestarea lui ar fi o răzbunare a lui Traian Băsescu?

Cred că da… Sigur că eu, care sunt adeptul ordinii, disciplinei şi legii, susţin că toţi trebuie să fim egali în faţa legii. A greşit, n-a greşit, nu ştiu, însă ce mă deranjează este umilinţa. Sigur că închisoarea este umilitoare prin definiţie. M-am gândit de multe ori: cum să mănânce omul ăsta din farfurii de aluminiu, când el probabil a mâncat în prezenţa marilor somităţi ale Europei şi nu numai, cu opt tacâmuri în stânga şi opt în dreapta, că nici nu ştii pe care să-l iei primul. Şi dintr-o dată să mănânci cu o lingură de aluminiu slinoasă! O asemenea chestie te poate distruge ca om.

 

Pe care dintre politicienii de azi i-aţi urca pe măgăruş?

Răspunsul meu este, fără doar şi poate, că pe toţi! Numai că măgăruşul ăla dădea nişte pedepse uşoare. Eu sunt dezamăgit complet. Este o vorbărie goală, toţi au pretenţii… Mai e un aspect: toţi se cred cu haz. Este o mare chestie! Toţi vor să fie pe scenă. De ce? Pentru că au, chipurile, capacitate histrionică. Dar după mintea mea toţi sunt nişte clovni trişti, şi o spun cu toată responsabilitatea. Vorbeam cu cineva: păi nu vedeţi ce conducători am avut până acum? Şi o iau aşa, fără să jignesc pe nimeni: Iliescu avea gura până la urechi, Constantinsescu avea o voce de credeai că vorbeşte păpuşa Barbie, Băsescu strâmb şi cu râsul ăla enervant. Ce ne mai aşteaptă?

Cristian Ionita