Featured, Politic

Eugen Bejinariu rămâne cu imunitatea neatinsă. Salvat din nou de colegi

Plenul Camerei Deputaţilor s-a pronunţat marţi, asupra solicitării DNA cu privire la efectuarea urmăririi penale în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu, fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Astfel, Bejinariu a fost salvat din nou de către colegi, care au respins, din nou, cererea DNA, pentru ridicarea imunităţii, cu Comisia juridică a dat în urmă cu două săptămâni un raport de respingere acestei solicitări.

În discursul pe care l-a susţinut în plenul Camerei Deputaţilor, Eugen Bejinariu a declarat că respinge acuzaţia că a săvârşit vreun abuz în serviciu:

„Sunt nevoit sa ma adresez dvs, dar resping categoric acuzatia ca am savarsit vreun abuz in serviciu. Aceste acuzatii sunt complet nefondate. Unu – nu sunt acuzat ca as fi savarsit vreo infractiune de coruptie. Doi – contractul este incheiat intre Guvernul Romaniei si Microsfot Irlanda, semnatura a fost acordata in baza unui mandat imperativ al acelei Hotarari de Guvern care a aprobat contractul. Trei – Semnarea a fost decisa printr-un act normtiv in baza legii achizitiilor publice Nicaieri in dosar nu este vreun indiciu ca am incalcat vreo lege, ca am facut vreun demers in numele guvernlui cu rea credinta. Am contrasemnat initierea unor HG venite de la alte ministere si care aveau avizele necesare. Contractul semnat de Guvernul Romaniei prin mandatar si Microsof Irlanda prin mandatar a fost incheiat in baza unui act normaiv. Eu sunt un om corect, de buna credinta. Niciodata nu m-am gandit ca actiunile mele corecte ar putea fi interpetate ca activitati care depasesc cadrul legal.” El a invocat si decizia Curtii Constitutionale 68/februarie 2017 care stabileste ca adoptarea si continutul unor acte normative in sine nu pot face obiectul unor anchete penale. El le-a cerut colegilor sa voteze „conform constiintei si in acord cu legea”.

„Cu 16 voturi ‘pentru’, şapte voturi ‘împotrivă’ şi o abţinere, comisia recomandă plenului să nu voteze cererea de urmărire penală, întrucât solicitarea este pentru infracţiunea 13, indice 2, din Legea 78/2000, infracţiune care nu exista la data comiterii faptei. În articolul 3 al Codului penal, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. Ea a intrat în vigoare cam pe 2 decembrie 2004, faptele sunt comise până în octombrie 2004”, explica, atunci, preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Eugen Nicolicea.

blank