Blog

Sejur Bulgaria

Ești în căutare de sejur Bulgaria? Bun! Și eu sunt. Problema este că nu știu la cine să apelez pentru un sejur în Bulgaria. Sunt atâtea firme pe Internet care îmi oferă destule servicii. Dar nu sunt sigur pe care l-aș alege. Care s-ar ridica la nevoile mele? Și bineînțeles, să se muleze pe buzunarul meu. Ce-i drept, de multe ori, când plecăm în vacanță ne este foarte greu să alegem unde să plecăm, unde să ne cazăm, cât costă transportul, cât costă cazarea și mult alți factori ce au legătură cu un sejur sau o mini-vacanță.
 
Cred că, din punctul meu de vedere, atunci când plecăm într-o vacanță, ar trebui să ne facem o listă. O listă to-do cu lucrurile pe care le putem lua cu noi, de care avem reală nevoie. Ce-i drept, eu de multe ori când plec într-o vacanță nu-mi iau foarte multe lucruri cu mine. De ce? Pentru că vin de acolo cu alte zeci și sute de lucruri. De la îmbrăcăminte până la accesorii aproape inutile. Îmi place să cheltuiesc bani, bani pe care nu-i am tot timpul.
 
Tu cum ești? Ce-ți place să iei într-o vacanță? Mai ales într-o vacanță în Bulgaria. Într-un sejur de vis. Iei lucrurile necesare, pe care le crezi tu importante sau tot ce îți pică în mână? E greu să te hotărești, nu? Da, știu! Și eu mă hotărăsc greu. Și totuși, trecem cu vederea peste ce lucruri le putem lua cu noi în vacanță, de la îmbrăcăminte, accesori …până la pisica sau câinele nostru. Mai am o întrebare: cum te distrezi? Ce-ți place să faci atunci când vizitezi un nou oraș, o nouă țară? Ce atracții turistice vizitezi prima dată? Sau dai buzna direct într-un club de noapte? Sau te documentezi de prima dată ce localuri, ce locuri ai putea să vizitezi într-o vacanță? Mie îmi place să fiu spontan. Nu prea-mi place să mă organizez. Sunt un dezastru! Glumeam. Îmi place să descopăr lucrurile pe parcurs, fără să mă gândesc că acum trebuie să văd localul respectiv, peste o oră trebuie să fiu la punctul respectiv turistic. Cum am zis, îmi place să fiu spontan. Cred că atunci când te lași așa, la voia sorții, poți să descoperi mai multe lucruri interesante, decât atunci când le planifici.
 
Și să fim serioși. Cui îi place o vacanță organizată? Mie nici atât. Ție? Nu cred. Cred că ești la fel ca și mine. Îți place să lași lucrurile să fie descoperite la voia întâmplării. Ca să nu mai zic că atunci când ajungi într-un oraș nou, o țară nouă, dau buzna în primul magazin pe care-l văd. Pentru a îmi cumpăra ceva? Ce? Orice. Primul lucru pe care pun ochii e al meu. Chiar dacă nu mi se pare pe moment util. Acel lucru poate fi o amintire plăcută pe viitor.
 
Ce-i drept, mi-ar place un sejur în Bulgaria. O singură dată am fost în Bulgaria și am rămas surprins plăcut de oamenii de acolo, și nu doar de oameni. Atunci când pășești pentru prima dată în Bulgaria, într-un oraș istoric, poți spune că ai pășit într-un alt Univers. Cu totul diferit și misterios. Așteptându-te pe tine să-l descoperi milimetru cu milimetru. Ce mai aștepți? Profită de ocazile și fugi într-un sejur Bulgaria.

blank