International, Stiri

Emisiunea „X Factor” nu o duce prea bine

Formatul lui Simon Cowell a fost anulat în SUA

SimonCowell_2

Versiunea americană a show-ului „X Factor”, creată de magnatul media britanic Simon Cowell, care era şi jurat în acest concurs muzical de talente, a fost anulată de televiziunea Fox, după trei sezoane, din cauza audienţelor scăzute înregistrate în ultimul timp, informează Reuters.

Reprezentanţii televiziunii americane Fox au anunţat, vineri, că vor renunţa la formatul „X Factor”, după trei sezoane de difuzare a acestui show.

Emisiunea nu a reuşit să aibă acelaşi succes la public ca „American Idol”, un alt concurs de talente creat de Simon Cowell şi care a ajuns la cel de-al 13-lea sezon la televiziunea Fox.

Finala sezonului al treilea al versiunii americane a „X Factor”, care a fost difuzată pe Fox în luna decembrie, a reuşit să strângă doar 6,2 milioane de telespectatori, audienţa scăzând la jumătate faţă de finala primului sezon al acestui show.

Simon Cowell, în vârstă de 54 de ani, care prin prezenţa sa acerbă de pe micul ecran a ajutat la transformarea „American Idol” într-unul dintre cele mai importante show-uri difuzate în SUA, se va concentra pe versiunea britanică a „X Factor”, care se confruntă de asemenea cu scăderea audienţei.

x_factor_78728600

„Am trăit o perioadă fantastică în ultimii 12 ani, când m-am ocupat de ‘X Factor’ şi de ‘American Idol'”, a declarat Simon Cowell. „Şi în afară de faptul că am fost suficient de norocos să descopăr câteva talente uluitoare în timpul acestor show-uri, am fost incredibil de bine primit de telespectatorii americani (în cea mai mare parte a timpului!)”, a mai spus acesta.

Versiunea americană a „X Factor” a fost privită ca o modalitate prin care Simon Cowell şi-a pus amprenta asupra televiziunii din SUA, fiind un show pe care Cowell l-a creat şi l-a produs.

În 2012, Fox i-ar fi plătit o sumă de 15 milioane de dolari cântăreţei Britney Spears, pentru a fi jurat în acest show, într-o încercare de a creşte audienţa emisiunii, însă această mişcare s-a dovedit insuficientă pentru a atrage mai mulţi telespectatori.

Anul trecut, versiunea americană a „X Factor” a atras în medie 6 milioane de telespectatori pe ediţie, faţă de 9 milioane în 2012. În schimb, principalul concurent al show-ului, emisiunea „The Voice”, difuzată în SUA de televiziunea NBC, a atras aproximativ 12 milioane de telespectatori pe ediţie.

Odată cu anularea „X Factor” pe reţeaua americană Fox, magnatul media Simon Cowell va rămâne pentru moment fără niciun show pe piaţa de televiziune din SUA. Acest lucru se întâmplă pentru prima dată de la lansarea „American Idol”, în 2002.

Pe de altă parte, în noiembrie 2013, Simon Cowell a semnat un contract în valoare de aproximativ 150 de milioane de lire sterline cu televiziunea ITV, pentru continuarea difuzării emisiunilor „X Factor” şi „Britain’s Got Talent” în Marea Britanie, în următorii trei ani, după cum informa la momentul respectiv theguardian.com.

Conform noului contract, Simon Cowell urmează să fie jurat în cel puţin unul din aceste două show-uri. El este în mod regulat jurat al emisiunii „Britain’s Got Talent”, însă rămâne de văzut dacă acesta o să apară şi în juriul versiunii britanice a „X Factor”.

 

 

blank