elvetia
Featured, International

Elveția ia măsuri drastice, de război, și decide că vârstnicii să nu mai fie reanimați

Elveția și-a prezentat planul medical pe fondul creșterii incontrolabile a infectărilor cu noul coronavirus. În câteva săptămâni s-ar putea ajunge la o situație dramatică cu măsuri care erau prevăzute pentru război, scrie Digi24. Un medic român din Elveția a explicat situația.

Cu o medie de aproape 6.000 de cazuri în ultimele zile, în Elveția spitalele din cele mai afectate zone încep să nu mai aibă unde să interneze pacienții în stare gravă. Autoritățile sanitare estimează că locurile la ATI vor ajunge la saturație între 6 și 18 noiembrie.

Se apropie, așadar, acel moment în care trierea se va face la sânge. În cazul lipsei paturilor la terapie intensivă nu va mai fi făcută nicio resuscitare, arată planul pentru astfel de situații.

Pacienții în vârstă de peste 85 de ani și cei de peste 75 de ani cu boli grave și supraviețuire estimată la mai puțin de 24 de luni nu vor mai fi internați la reanimare.

Alexandru Dobrinov, medic român stabilit în Elveția, a explicat la Digi24 că situația încă nu este la limită, dar că în două – trei săptămâni, dacă curba de infectare va crește în ritmul actual, măsurile prevăzute în acest plan ar urma să se aplice.

„Avem foarte multe cazuri de infectare, s-au mărit exponențial în două săptămâni. Explicația pentru această situație este că măsurile de protecție au fost ridicate, se trăia în mod normal, la evenimentele sportive, stadioanele și sălile de sport permiteau ocuparea a două treimi din locuri. Au fost evenimente culturale, se relaxase foarte mult situația. Au fost foarte multe contaminări, situația a scăpat de sub control’, a povestit medicul.

El a precizat că documentul a fost emis în martie de Academia Medicală din Elveția, dar a fost publicat acum din cauza situației pandemice.

„Aceste măsuri erau prevăzute a se aplica în caz de război, de catastrofă aeriană, când se preciza că trebuie făcut un triaj dacă nu mai sunt paturi la terapie intensivă. Triajul nu ține de vârstă, acolo scrie că ceea ce contează este speranța de viață după resuscitare, dar e specificat că speranța de viață ține și de vârstă”, a explicat Alexandru Dobrinov.


blank