Actualitate, Stiri

ELICOPTER PRĂBUŞIT. Primele declaraţii OFICIALE despre tragedia în care au murit opt militari

TRAGEDIE AVIATICĂ. Opt militari au murit, vineri, după ce un elicopter al MApN s-a prăbuşit în zona Laslea-Mălâncrav. Alţi doi au supravieţuit şi au fost transportaţi la spital la Târgu Mureş, cu arsuri şi multiple traumatisme, iar apoi medicii au decis transferul la Bucureşti.

epava_elicopter5_43615800

ELICOPTER PRĂBUŞIT. Vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, s-au deplasat la locul tragediei. Aceştia au făcut şi primele declaraţii oficiale, afirmând însă că nu pot da prea multe despre caz, fiind în desfăşurare o anchetă a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Cluj.

Potrivit acestora, cazul a fost preluat de Parchetul Militar, specialişi în domeniu urmând să stabilească împrejurările şi cauzele accidentului.

ELICOPTER PRĂBUŞIT. Ce doi au refuzat să comenteze ipoteza potrivit căreia elicopterul ar fi luat foc în zbor, înainte de prăbuşire.

„Faptul că sunt doi supravieţuitori va uşura munca procurorilor militari”, a spus Gabriel Oprea.

„Singurii care pot da informaţii sunt procurorii militari”, a precizat vicepremierul.

Mircea Duşa, în vizită la militarii răniţi

Mircea Duşa s-au deplasat vineri după amiaza la UPU SMURD Târgu Mureş pentru a vedea care este starea celor doi militari răniţi care au supravieţuit accidentului de elicopter din judeţul Sibiu. El a dat dispoziţie ca o aeronavă Spartan să îi transporte pe cei doi militari la Spitalul de Arşi din Bucureşti, dat fiind faptul că aceştia au suferit arsuri pe circa 40% din corp. „Militarii sunt de la Baza din Câmpia Turzii (…) Sunt echipe de militari şi psihologi de la Baza din Câmpia Turzii care s-au deplasat la familiile victimelor. Datele cu privire la militari vor fi comunicate printr-un comunicat de presă al MApN (…) Avionul Spartan deja a aterizat, sunt pregătiţi cei doi răniţi să fie trimişi la Bucureşti, la spitalul de Arşi”, a spus Mircea Duşa.

Vicepremierul Gabriel Oprea a spus că medicii de la Târgu Mureş au luat toate măsurile care se impun pentru a salva viaţa militarilor răniţi, că acestora li se acordă cea mai bună asistenţă însă e nevoie de transportarea acestora la Spitalul de Arşi.

„În momentul în care ni s-a raportat de la Romatsa această tragedie, imediat am operaţionalizat Comandamentul pentru Situaţii Speciale de la Guvernul României, Comandamentul Operativ de la Interne, am discutat cu domnul ministru Duşa, am luat măsuri imediate de a trimite forţe în teren, au fost găsiţi imediat de doi poliţişti care erau din cadrul Poliţiei din zonă. Am dat ordin imediat ca două echipaje SMURD să plece la Târgu Mureş, au fost preluaţi răniţii de colegii noştri de la Interne, de la SMURD. Acum vin cu dl. ministru să vedem care e starea de sănătate a răniţilor. Am trimis un elicopter în care sunt procurorii militari, care gestionează acest caz, criminaliştii de la Interne şi din momentul de faţă orice discuţie despre anchetă se face doar prin Parchetul Militar” a precizat Oprea.

Un elicopter al MApN s-a prăbuşit, vineri, în judeţul Sibiu, opt dintre cei zece ocupanţi ai aparatului de zbor murind după ce acest a luat foc în urma impactului. Douaă persoane au supravieţuit, dar sunt în stare gravă, suferind arsuri şi multiple traumatisme.

ELICOPTER PRĂBUŞIT LA SIBIU. Un elicopter s-a prăbuşit vineri lângă municipiul Mediaş, în nordul judeţului Sibiu, conform unor surse din poliţia sibiană. La bord se aflau zece persoane, dintre care opt şi-au pierdut viaţa.

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională Gabriel Oprea şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, s-au deplasat la locul tragediei. MApN a deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor care au dus la prăbuşirea elicopterului.

blank