Actualitate, Stiri

Elena Udrea va fi arestată!

Elena Udrea este cercetată pentru abuz în serviciu şi fapte de corupţie în dosaul „Gala Bute”. Surse judiciare susțin pentru stiripesurse.ro că în perioada următoare procurorii DNA vor cere Camerei Deputaților încuviințarea arestării pentru deputatul PMP.

blank

În acest moment la Camera Deputaților se află în curs de soluționare o solicitarea procurorilor DNA pentru încuviințarea urmăririi penale pe numele deputatului în Dosarul privind organizarea Galei Bute de la București.

Aceleași surse susțin că procurorii au strâns deja destule probe pentru a merge în fața judecătorului pentru a cere un mandat de arestare. In principal ar fi vorba de Dosarul Bute și nu de cel în care șeful suspendat al PMP se află sub control judiciar.

DNA a cerut aviz Camerei Deputatilor pentru începerea urmăririi penale față de Elena Udrea, în Dosarul „Gala Bute”, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului fiind acuzat de fapte de corupție.

La începutul săptămânii, Elena Udrea a scris pe o reţea de socializare „Recunosc, sunt vinovată că am dorit ceea ce au dorit milioane de români, să-l vedem pe Lucian Bute, mare campion, boxând în România. Am dorit ca acest meci să se întâmple în țara lui, dacă este o vină că am vrut ca minsiterul pe care l-am condus să-și facă o promovare cu marele campion al României de la vremea aceea, mi-o asum. Am mai folosit și imaginea Nadiei Comăneci, a lui Ilie Năstase. A fost o oportunitate pe care am considerat-o ca atare, pe care am găsit-o în interiorul Guvernului, o oportunitate ca acest minister să folosească fonduri europene pentru a promova imaginea României. Mi se pare evident că apariția acestui dosar este legată de declarațiile pe care le-am făcut vineri; Ce se poate să mai găsești când faci percheziții după patru ani”.

Elena Udrea mai este urmărită penal pentru spălare de bani şi în dosarul Microsoft. Fostul lider PMP are impus control judiciar şi nu are voie să iasă din Bucureşti, nu-şi poate schimba domiciliul şi îi este interzis să comunice cu martori din dosar.

blank