Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Elena Udrea, tranzacţii ilegale din conturile personale înainte de arestarea în dosarul Microsoft

Elena Udrea, acuzată de spălare de bani în dosarul Microsoft, a fost depistată de Oficiul Naţional de Combatere a spălării banilor că încerca să scoată sume mari de bani din contul personal după ce a fost pusă sub control judiciar, la sfârşitul lunii ianuarie 2015. De asemenea, numele lui TRAIAN BĂSESCU apare în dosarul Microsoft. Fostul ministru al comunicaţiilor, Gabriel Sandu, l-a denunţat şi pe fostul şef al statului.

udrea_06944500

„Actul provenind de la Oficiul Naţional de Combatere a Spălării Banilor reprezintă o sesizare, datată 13 februarie 2015. Conţinutul faptelor sesizate – ridicarea de bani din contul propriu şi transfer de bani în contul Agro Green Nana SRL, în luna februarie 2015. Suma presupus a fi spălată, aproximativ 487.000 EURO”, se arată în referatul de arestare a Elenei Udrea.

Potrivit referatului DNA din dosarul Microsoft, Elena Udrea și fostul ei soț, omul de afaceri Dorin Cocoș, au disimulat mita pe care au primit-o pentru atribuirea contractului de licențe IT, prin înstrăinarea și cumpărarea mai multor imobile. Astfel ei ar fi încercat să ascundă banii obținuți ilegal.

„S-a stabilit că, în perioada 2009 – 2013, Cocoş Dorin şi Udrea Elena Gabriela au înstrăinat şi respectiv au achiziţionat mai multe imobile, existând indicii în sensul că acestea au constituit una dintre modalităţile de disimulare a provenienţei sumelor de bani şi a circuitului financiar. În concluzie, prin operaţiuni de vânzare – cumpărare de bunuri imobile sau, acordarea unor împrumuturi către SC Clamari Trading Impex SRL, respectiv prin novarea creditului de 3.297.000 euro de la BRD, Udrea Elena Gabriela a efectuat operaţiuni specifice infracţiunii de spălare a banilor”, arată procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în referatul cu propunerea de arestare a Elenei Udrea.

În plus, din actul de partaj încheiat între Cocoş şi Udrea în 10 iunie 2013 rezultă că, la momentul acestei tranzacţii, a fost declarată drept datorii comune suma de 540.045 ce urma să fie plătită către firma Calamari Trading Impex SRL şi creditul de 500.000 de euro, contractat de la Dinu Pescariu, scadent în anul 2021, mai notează procurorii DNA.
„Ambele credite au fost preluate de inculpatul Cocoş Dorin. Cuantumul sumei împrumutată de la Pescariu Dinu Mihail, declarat la partaj se contrazice cu chitanţele identificate la percheziţia domiciliară în biroul lui Pescariu Dinu Mihail şi care atestă în fals că anterior partajului, respectiv până la data de 10 iunie 2013, s-ar fi restituit suma de 100.000 de euro”, susţin anchetatorii.

O mare parte din imobilele obţinute în perioada 2009 – 2013 și din sumele de bani aflate în conturi au ajuns în posesia Elenei Udrea, mai rezultă din actul de partaj. La acestea se adaugă și o sumă de două milioane de euro.
„Din discuţiile dintre Cocoş Dorin şi Pescariu Dinu Mihail, rezultă că inculpatul Cocoş Dorin i-a solicitat acestuia semnarea chitanţelor antedatate deşi realiza caracterul fraudulos al acestora, Udrea Elena Gabriel având cunoştinţă de demersurile efectuate de Cocoş Dorin de a disimula foloasele necuvenite primite”, notează procurorii, în legătură cu modul în care cei doi soţi au încercat să ascundă mita primită în urma semnării contractului Microsoft.

blank