Politic, Stiri

ELENA UDREA, la Poliţie

Elena Udrea, aflată sub control judiciar în Dosarul Microsoft, s-a prezentat, marţi, la Secţia 2 Poliţie din Capitală, unde trebuie să meargă conform programului stabilit. Udrea a fost huiduită de un grup de persoane, aceasta acuzând că, în spatele protestarilor, se află persoane care au interesul să facă agitaţie. 

blank

Elena Udrea, însoţită de bodyguarzi, a ajuns la Secţia 2 Poliţie în jurul orei 10.45, unde a stat mai puţin de zece minute.

Fosta şefă a PMP a fost huiduită de un grup de persoane şi la sosire, şi la plecare, aceştia strigând „La puşcărie!”. Udrea a spus că cei care strigă sunt aceiaşi care strigau şi la Cotroceni şi în Piaţa Universităţii în 2012, fiind puşi de cei care „au interes să facă agitaţie”.

„Când e vorba de Elena Udrea toate lucrurile sunt speciale. Până și prezența la secția de Poliție trebuie să fie un spectacol”, a declarat Elena Udrea.

Fostul ministru a comentat şi acuzaţiile ce îi sunt aduse în Dosarul GALA BUTE: „Legat de dosarul Rudel Obreja, beneficiul pe care l-aş fi avut ar fi electoral. Eu am vrut să fac acest eveniment, să particip cu fonduri europene la promovarea României pentru a avea beneficii de imagine. Deci, asta este miza: imaginea! Cine are o imagine mai bună: doamna Kovesi sau eu(..) Eu nu mă aștept să fiu arestată, spun că abuzurile pe care le văd, nu m-ar mira să se continue chiar cu o încercare de arestare. Dar nu există niciun motiv pentru aşa ceva”.

Elena Udrea a mai spus că ar demisiona din Parlament, dar tot ar fi nevoie de avizul președintelui Klaus Iohannis. „Și dacă demisionez, tot trebuie să-mi dea aviz domnul Klaus Iohannis”, a spus Elena Udrea.

Întrebată dacă se simte trădată de apropiaţi, Udrea a  spus că ea nu se aşteaptă niciodată la „loialitate şi susţinere din partea nimănui” şi ştie că, în demersul său contra lui Florian Coldea, este singură.

„Știu că în acest demers am pornit singură. Indiferent şi dacă eu aş fi un om care a încălcat legea, şi dacă aş fi un om rău, şi dacă aș fi cel mai rău om din România, tot trebuie să întrebăm dacă ceea ce spun eu despre dl Coldea este adevărat”, a spus deputatul.

Întrebată de „marii bărbaţi politici ai ţării care s-au ascuns pe sub mese”, Udrea a precizat că nu s-a referit la Traian Băsescu, ci la cei cu care a discutat în ultimile luni şi care au aceeaşi părere ca şi ea, dar care „azi se ascund de frică”.

Deputatul PMP Elena Udrea este urmărită penal pentru spălare de bani şi fals în declaraţiile de avere, fiind acuzată că a dobândit şi folosit bunuri despre care ştia că provin din infracţiuni. Elena Udrea este sub control judiciar din 29 ianuarie până în 29 martie, în dosarul Microsoft.

Pe durata controlului judiciar, Elena Udrea trebuie să respecte mai multe obligaţii, una dintre acestea fiind să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie şi la Secţia 2 Poliţie Bucureşti ori de câte ori este chemată. De asemenea, ea trebuie să informeze de îndată DNA şi Secţia 2 Poliţie Bucureşti cu privire la schimbarea locuinţei şi să se prezinte la Secţia 2 conform programului de supraveghere întocmit de organul de Poliţie, respectiv în zilele de marţi şi vineri.

Udrea nu are voie să plece din Capitală decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent şi nici să se apropie de ceilalţi inculpaţi, alţi participanţi la comiterea infracţiunii, martorii din dosar sau să comunice cu aceştia direct sau indirect. În cazul în care va încălca obligaţiile, Elena Udrea riscă arestul la domiciliu sau cel preventiv.

După ce DNA a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul Elenei Udrea, deputatul PMP a declarat că implicarea sa în dosarul „Gala Bute” este legată de declaraţiile pe care le-a făcut la adresa directorului interimar al SRI, Florian Coldea, arătând că este o încercare de „intimidare” şi de „decredibilizare” a sa.

„Mi se pare evident în acest dosar („Gala Bute”, n.r.) că apariţia lui este legată de declaraţiile pe care le-am făcut la adresa generalului Coldea. Nu se poate să faci percheziţii la patru ani şi ceva de la eveniment, ce mai poţi să găseşti după patru ani şi ceva? Consider că este o încercare de intimidare şi de decredibilizare a mea, într-un dosar de acum patru ani”, a afirmat Udrea, la o conferinţă de presă.

Udrea a mai spus că această încercare de decredibilizare a sa se face prin „îngroparea în acuzaţii, în cauze penale”.

Deputatul PMP Elena Udrea a declarat vineri, într-un interviu acordat Hotnews, că a intervenit la Victor Ponta pentru numirea Codruţei Kovesi la conducerea DNA şi că actualul şef interimar al SRI Florian Coldea a fost cel care a propus revenirea lui Kovesi de la Bruxelles, afirmând că cei doi au „o foarte bună relaţie”.

Udrea a mai precizat că a depus la DNA un denunţ împotriva actualului director interimar al SRI Florian Coldea, pe care îl acuză că a instrumentat campania împotriva sa, în denunţ fiind amintită şi Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA.

Elena Udrea a mai spus că Victor Ponta i-ar fi spus adjunctului şefului SRI Florian Coldea, în prezenţa altor persoane, că dacă va ajunge preşedinte, să-şi caute de lucru, fără însă a preciza numele celor care au asistat la această discuţie.

În acelaşi interviu, Elena Udrea afirmă că fostul său soţ, Dorin Cocoş, i-ar fi spus că, la solicitarea lui Florian Coldea i-a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghiţă, pentru a-şi finanţa televiziunea.

Citește mai multe despre ELENA UDREA:

Elena Udrea SE LEAPĂDĂ de Băsescu.

Elena Udrea, dezvăluiri despre Traian Băsescu!

Elena Udrea, abandonată!

Elena Udrea, despre posibila arestare

S-a aflat CINE a denunțat-o pe ELENA UDREA în dosarul Microsoft

Elena Udrea i-a arătat PISICA lui Traian Băsescu

Mircea Badea, după demararea anchetei împotriva Elenei Udrea în cazul Galei Bute

Elena Udrea: Recunosc, sunt vinovată

Elena Udrea: E o încercare de INTIMIDARE.

Divorţul Udrea – Cocoş, la început de dosar Microsoft

Elena Udrea și-a angajat bodyguarzi după dezvăluirile făcute

HOROSCOPUL ȚIGĂNESC 2015: Ce o așteaptă pe ELENA UDREA

ELENA UDREA: „Nu-mi verificam soţul nici dacă avea amantă”

Cu cine s-a cuplat ELENA UDREA după divorţ

Cu cine se iubea Elena Udrea. Dezvăluirea, făcută de un personaj politic foarte cunoscut

Cum a CHELTUIT Udrea milioane de euro

Din Maldive, Elena Udrea sare direct la gâtul lui Iohannis

FOTO: Elena Udrea, Revelion in Maldive!

Cum a fost ultima petrecere de ziua Elenei Udrea

Udrea DEZVĂLUIE TOT despre RELAŢIA cu Traian Băsescu: „Cele mai frumoase momente erau în Cişmigiu. Stăteam până TÂRZIU în NOAPTE”

Ce ascunde Elena Udrea: „E singura mea pasiune”

Adevărul din spatele pozelor cu Alina Bica şi Elena Udrea, la Paris

Elena Udrea a explicat ce făcea în fotografia care a stârnit controverse

blank