Actualitate, Featured

Elena Udrea își așteaptă sentința după ce DNA a cerut pedeapsă MAXIMĂ

La Înalta Curte ed Casație și Justiție se va lua prima decizie în dosarul „Gala Bute”, în care fostul deputat Elena Udrea este acuzată, printre altele, de luare de mită şi abuz în serviciu.

La ultimul termen, din 1 martie, procurorul de şedinţă a cerut pedepse cu executare spre maximum şi în limitele prevăzute de lege pentru Elena Udrea, Ion Ariton, Rudel Obreja, Tudor Breazu şi Ştefan Lungu. În schimb, pentru Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Marius Botoroagă, procurorii au cerut pedepse cu executare, dar reduse cu o treime, după ce aceştia şi-au recunoscut vinovăţia.

Elena Udrea a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că nu a avut nicio ezitare în declaraţii de când a început această „nebunie”.

„Mi-au trebuit şi mie doi ani să văd că la ultima faptă nici măcar nu mai eram ministru când s-a întâmplat. (…) Am constatat şi eu că, de fapt, la vremea aceea nu mai eram ministră. Nu poţi să fii atât de disperat să acuzi un om încât să nu te uiţi la un lucru esenţial, dacă mai eram în măsură să săvârşesc presupusa faptă de încercare, tentativă, de a păcăli UE cu fonduri europene. (…) În cei doi ani de când a început această nebunie, nu am o singură ezitare în declaraţii. Lucrul pe care l-am spus de la început l-am spus permanent, cei care au minţit şi-au schimbat de 100 de ori declaraţiile. (…) Deci, sentimentul meu este un sentiment bun. Spuneam că m-am bucurat că este un complet format din femei pentru că, cel puţin în ultimii doi ani, am constatat că femeile sunt mai curajoase şi mai puternice, cu excepţii”, a afirmat Elena Udrea.

blank