Politic, Stiri

ELENA UDREA, cu ochii înlăcrimaţi despre Cocoş: Peste tristeţea de a fi ÎNŞELATĂ am trecut demult

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Elena Udrea a vorbit miercuri, într-un interviu acordat pentru reportervirtual.ro, despre realaţia ei cu Dorin Cocoş, după divorţ, şi ce simte după ce acesta a fost arestat în Dosarul Microsoft.

udrea_mireasa_57605300_88705300

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. „Eu am divorţat de aproape doi ani de zile, în mod legal, iar acum fostul soţ are altă familie, e căsătorit. Am rămas într-o relaţie bună, decentă şi sigur nu-mi este uşor momentul acesta. Dar nu are nicio legătură cu faptul că sunt un om politic care trebuie să fie responsabil faţă de electoratul pe care îl reprezintă, faţă de faptul că un politician trebuie să reprezinte un model de raportare la valorile democraţiei, statului de drept. Deci, ca om politic, susţin justiţie până la capăt, indiferent despre cine este vorba, susţin nevoia de a avea instituţii puternice, m-am luptat pentru asta vreme de zece ani, nu o să spun niciodată altceva decât că trebuie să fie justiţie până la capăt indiferent împotriva cui ar funcţiona”, a spus Elena Udrea.

Prezidenţiabilul PMP a reluat ideea că nu a avut „o preocupare” pentru afacerile soţului ei.

„El era om de afaceri, aşa ne-am căsătorit, era un om cu conexiuni în politică dintotdeauna, nu datorită mie cunoştea oameni politici sau avea relaţii în mediul politic. Dimpotrivă, este un om de afaceri care a relaţionat bine cu oamenii politici şi înainte de a păşi eu în politică. Nu m-a interesat niciodată ce afaceri face pentru că eu am avut un proiect şi îl am în continuare pentru implicarea mea în schimbarea României, de oriunde aş fi. Şi am demonstrat-o ca ministru, n-aveam timp nici pentru ce aveam eu de făcut. Multe lucruri şi dacă le auzeam îmi treceau pur şi simplu pe la urechi, preocuparea mea era despre ce aveam eu de făcut în partid sau la minister…”, a precizat Udrea.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Elena Udrea a negat că în conturile familiei ar fi intrat milione de euro, bani pe care Cocoş i-ar fi luat din Dosarul Microsoft.

„Vă asigur că acest lucru nu s-a întâmplat.  (…) Ce vă pot spune eu e că în conturile familiei nu au intrat aceşti bani. Pentru că dacă ar fi intrat eu îi declaram automat în declaraţia de avere. Declaraţia mea de avere se făcea permanent, oamenii de la cabinet ţineau legătura cu contabilii firmelor soţulu meu în aşa fel încât să nu existe nicio eroare! Evident că era complicat şi mereu întrebam de ce trebuie eu să răspund pentru ce-mi dau nişte contabili în condiţiile în care eu habar n-am dacă oamenii ăia sunt corecţi sau greşesc…Bun, n-au fost probleme niciodată, am reuşit să completez corect toate declaraţiile de avere. Însă aşa spune legea, declari şi bunurile şi activitatea membrilor de familie cu care gospodăreşti, declaram şi veniturile soţului. Deci dacă aceşti presupuşi bani ar fi intrat în conturile familiei cu siguranţă i-aţi fi văzut în declaraţia de avere.”, a mai precizat Udrea.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Întrebată dacă se va schimba relaţia sa cu Dorin Cocoş în cazul în care acesta „va fi declarat vinovat” şi se va demonstra  că şi ea a fost „înşelată”, Udrea a răspuns, potrivit sursei citate:

„(Cade pe gânduri, priveşte în jos) Ştiţi, îmi puneţi o întrebare…(zâmbeşte cu uşoară amărăciune). Aţi folosit un cuvânt: dacă se va dovedi că am fost înşelată…(Ridică privirea, are ochii uşor înlăcrimaţi). Pentru o femeie se mai întâmplă să fie înşelată. În aşteptări, în viaţa de familie…Cred că peste tristeţea de a fi înşelată am trecut de mult.”

blank