Actualitate, Stiri

Elena Udrea, acuzată de rea-credinţă.

Interviurile acordate de Elena Udrea, înainte de a fi arestată, sunt tot atâtea mesaje către Dorin Cocoş, arată judecătorii în motivarea arestării fostului ministru al Dezvoltării, a afirmat Andreea Stroe, în ediţia de sâmbătă a emisiunii „News Magazine”.

elena-udrea-acuzata-de-rea-credinta-iata-cum-i-a-transmis-mesaje-codificate-lui-dorin-cocos-295194

Potrivit motivării, blonda protejată de Traian Băsescu i-a sugerat ce vrea să declare legat de banii pe care i-ar fi primit ca şpagă.

„Instanţa consideră că inculpata şi-a încălcat obligaţia ce-i revenea în baza controlului judiciar cu rea-credinţă, întrucât a urmărit ca acele afirmaţii pe care le face să ajungă la cunoştinţa martorilor şi persoanelor implicate în dosarul Microsoft, pentru ca acestea să cunoască în prealabil care este apărarea sa şi, eventual, să o susţină”, se arată în motivarea instanţei

„Explicaţiile date de inculpată în mass-media constituie tot atâtea indicaţii către martorii şi inculpaţii din dosarul respectiv, în special către Dorin Cocoş, privind poziţia procesuală pe care inculpata ar dori ca acesta să o adopte, legat de acele sume de bani şi mai ales de faptul că doreşte ca acesta să o susţină în denunţul formulat împotriva unui şef de serviciu secret român”, mai spun magistraţii.

blank