Actualitate

Elena Băsescu şi Syda la un pas de divorţ

Pe lângă problemele de ordin penal pe care le are familia Băsescu, se pare că pe capul lor mai vine o nenorocire. Se vorbeşte că fata cea mică a fostului preşedinte al României este la un pas de divorţ.

Elena şi Syda au ajuns să se certe tot mai des şi apropae că nu s emai înţeleg deloc. Această variantă este susţinută şi de apropiaţii cuplului.
Deşi au doi copii minunaţi împreună, Sofia Anais şi Traian şi ar trebui să fie o familie fericită, ei bine, Elena şi Syda se ceartă din orice, iar fata cea mică a fostului preşedinte pare sa-i calce destul de bine pe urmă tatălui său, fiind extrem de autoritară, înfiptă, vicleană, fără stat la discuţii, caracter care pare că l-a subjugat de tot pe Syda.
Un alt subiect de scandal ar fi duşmanii politici ai socrului lui Syda şi asta pentru că peste tot pe unde merge trebuie să se ferească în permanenţă lucru ce nu este tocami confortabil.

Dar picătura care a umplut paharul ar fi o presupusă relaţie a Elenei Băsescu cu Radu Timiş Jr. Culmea este că scandalul a pornit chair de la Elena care a acuzat-o pe cea mai bună prietenă a sa că i-a scos vorbe. Susele spun că povestea este inventată de Elena Băsescu pentru a putea sa-l facă gelos pe Syda. Mai mult, se pare că EBA l-a sunat şi pe Radu Timiş Jr şi s-a luat de el pentru că se dă mare că a avut o relaţie cu ea.
“Elena i-a zis Giuliei că i-a scos vorbe în oraş că atunci când merge la Stejarii, după antrenament îl vizitează în apartamentul său pe Radu Timiş Jr. Giulia a rămas mască că nu a zis nimănui aşa ceva, că de unde şi până unde” spun sursele jurnaliştilot de la CanCan.
“Este modusul operandi tipic al Elenei. La ea se dau toţi, toată lumea o vrea, cu cât sunt unii mai apropiaţi, brusc, îi acuză, şi creează un mega tămbălău. E expertă în haos. A făcut-o de multe ori. De cele mai multe ori am crezut că are fantasme. Pentru că povestea atât de convingător, încât nu aveai cum să nu crezi. De data asta, însă, eu cred că e o strategie să-l mai zăpăcească un pic pe Syda care are doar 4 consoane şi două vocale în minte: D I V O R Ţ” au completat sursele jurnaliştilor.

blank