Life

Eclipsa de Soare între RELIGIE, ASTROLOGIE şi ŞTIINŢĂ.

O eclipsă parţială de Soare, în timpul căreia Luna va acoperi peste jumătate din discul astrului, a putut fi observată şi din Bucureşti, vineri, între orele 10.48 şi 13.04, fiind un fenomen astronomic spectaculos, care a avut loc în contextul echinocţiului de primăvară.

eclipsa-de-soare-intre-religie-astrologie-si-stiinta-fenomenul-astronomic-al-anului-privit-de-sute-300030

Eclipsa a fost vizibilă din toată România, momentul său de maximă intensitate fiind înregistrat la ora 11.56, a declarat doctorul în astronomie Magda Stavinschi, cercetătoare la Institutul Astronomic al Academiei Române.

„Eclipsele de Soare, paradoxal, deşi se văd foarte rar din acelaşi loc de pe suprafaţa Pământului, sunt mai dese decât eclipsele de Lună, doar că eclipsele de Lună se văd în orice parte a globului care are Luna deasupra orizontului. Eclipsele totale de Soare, cum a fost cea de la 11 august 1999 (vizibilă din România, n.r.), sunt destul de dese, una este şi cea din data de 20 martie. Doar că din România ea se vede ca eclipsă parţială de Soare. Este adevărat că este foarte importantă, pentru că acoperirea discului solar este de peste 50%. Dar acum trebuie să ţinem seama că nu se va face întuneric ca la o eclipsă totală de Soare, temperatura nu va scădea foarte mult, dar totuşi se va comporta Soarele ca şi cum ar trece un nor compact în dreptul lui. O eclipsă de Soare are întotdeauna loc când Luna este la faza de Lună nouă. Spre deosebire de eclipsele totale de Lună, care au loc când Luna este la faza de Lună plină. După eclipsa din 20 martie urmează şi o eclipsă totală de Lună, pe 4 aprilie. Deci ele sunt în general în echipe, în grupuri, Soare cu Lună”, a explicat Magda Stavinschi.

Un eveniment astronomic de amploare. Luna va trece prin dreptul Soarelui, iar umbra ei îl va acoperi. Eclipsa totală de Soare e vizibilă, însă, doar din Insulele Feroe sau de pe navele aflate în jumătatea de nord a Oceanului Atlantic. La noi, va fi parţială.

În Bucureşti, eclipsa va începe la 10 şi 48 de minute şi se va vedea cel mai bine cu cinci minute înainte de ora 12. Mai ales în partea de nord a ţării. Acolo soarele va fi acoperit 55%.

Pe crestele Bucegilor, la peste 2 mii de metri altitudine, sunt aşteptaţi sute de iubitori de astonomie. Cei mai împătimiţi vânători de eclipse au plecat deja spre Insulele Feroe.

Ultima eclipsă totală care a putut fi văzută în ţara noastră a fost în 1999 şi se va repeta abia în 2081.

blank