Echipa de comunicare a europarlamentarului Maria Grapini ia poziție după ce gafa în care eurodeputatul s-a felicitat pe Facebook a ajuns subiect de știre în presa din România.

„Dragi…toți, cei care nu vă puteți bronza în soarele ăsta cuceritor, de grija Mariei Grapini. Echipa 6 – adică noi, învingători evident, până atunci si cu responsabilități mari în a distribui postări pe pagina oficială de europarlamentar, transmite următorul mesaj: mulțumim din suflet pentru atenție, ne simțim ca la Hollywood! Becul pe noi, non stop, e tot ce ne puteam dori. Chiar și atunci când filează. Nu i bai, ne face bine notorietatea.

Deci, scurt: orice curcă știe ca NICIUN politician din lumea asta nu și administrează singur pagina oficială. Are colaboratori care fac postări periodice, acestora le și apare numele în momentul în care dau share pe pagina cu pricina. Mie, spre exemplu. Tot mie îmi aparțin și titlurile postărilor. Logic? Logic. Încă un deci: adevărul ar fi ideal să treacă la adevăr… Dacă e în criză de subiecte, ii propun eu unul: limbajul de birt ordinar și suboameni, de astăzi, dintr o parte reală de Românie, nu internautică. Atât.

Citeste si...  Flavius Stoica s-a declarat învins, recunoscând superioritatea echipei Steaua

Recapitulare: echipa 6 vă mulțumește pentru atenția și importanta acordate! Victoria vă va aparține deopotrivă! Bem șampania împreună, în 27 mai? La noi, sau la voi? Da’ din aceea, ADEVĂRATĂ!”, scrie pe Facebook Crenguța Radosav, unul membrii echipei de comunicare a europarlamentarului Maria Grapini.