Actualitate, Stiri

Ecaterina Andronescu a rămas FĂRĂ IMUNITATE. Senatorii au încuviinţat urmărirea penală în dosarul Microsoft

Plenul Senatului a admis miercuri cererea DNA de declanşare a procedurilor pentru începerea urmăririi penale în cazul Ecaterinei Andronescu în dosarul Microsoft. Potrivit DNA, Ecaterina Andronescu este investigată pentru modul în care au fost acodate contractele în cadrul proiectului „Sistem Educaţional Informatizat”. DNA susţine că fostul ministru a favorizat compania Siveco şi că de la acestă companie ar fi primit şi mită. Ecaterina Andronescu a declarat, în plen, că numele său nu avea ce căuta în dosarul Microsoft, deoarece în perioadele în care s-au achiziţionat aceste licenţe nu era ministru al Educaţiei.

andronescu_66145400

Ecaterina Andronescu a rămas fără imunitate parlamentară după ce 73 de senatori au votat în favoarea începerii urmăririi penale şi doar 62 de voturi au fost împotriva încuviinţării acesteia.

„Nu sunt între oamenii corupti din aceasta ţară şi vreau să dovedesc în justiţie aceste lucruri. În aceasta luna am trecut prin cea mai neagră perioadă a vieţii mele. Probabil că răul cel mai mare a fost facut si este greu de presupus că voi putea în anii care mi-au rămas din viaţă să pot sa sterg aceasta acuzatie ingrozitor de incorectă şi nedreptă”, a declarat Ecaterina Andronescu, cu ochii în lacrimi, în plenul Senatului, unde se discuta şi vota pe cererea de ridicare a imnunităţii în vederea începerii urmăririi penal în dosarul Microsoft.

Comisia juridică din Senat a dat marţi raport de admitere privind solicitarea DNA de declanşare a procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul foştilor miniştri Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu.

Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, ambii senatori PSD, sunt acuzaţi de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi, respectiv, instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani, în Dosarul Microsoft.

În solicitarea trimisă Parlamentului prin care cere încuviinţarea urmăririi penale, DNA susţine că în perioada în care a fost ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu a favorizat compania SIVECO şi a luat mită de la această societate. În schimb, compania ar fi primit tratament preferenţial la încheierea unor contracte publice.

Ecaterina Andronescu face parte din lotul de nouă foşti miniştri care sunt acuzaţi de corupţie în legătură cu acordarea unor contracte din domeniul IT. În total este vorba de contracte de peste 1 miliard de euro.

Potrivit DNA, Ecaterina Andronescu este investigată pentru modul în care au fost acodate contractele în cadrul proiectului „Sistem Educaţional Informatizat”.

DNA descrie începutul proiectului în felul următor: „La data de 23.05.2001 Grupul pentru Promovarea Tehnologiei Informaţiei din cadrul Guvernului României a aprobat Programul „Sistem Educaţional Informatizat” (SEI), privind implementarea sistemului alternativ de educaţie asistată de calculator prin dotarea unităţilor de învăţământ cu laboratoare informatizate. Valoarea acestui proiect a fost estimată la circa 200 milioane dolari. În esenţă, programul SEI se referă la dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu laboratoare informatice, tehnologia informatică urmând să fie folosită ca suport didactic. În cadrul acestui program şcolile urmau a fi a fi dotate cu 1.500 laboratoare informatizate”.

DNA susţine că în cadrul acestui proiect fostul ministru a favorizat compania Siveco şi că de la acestă companie ar fi primit şi mită, însă nu se precizează cuantumul şpăgilor. DNA mai notează că statul a fost păgubit şi prin faptul că produsele achiziţionate, adică PC-urile şi softurile, au fost luate la preţuri mult supraevaluate faţă de preţul pieţei.

În cazul Ecaterinei Andronescu, DNA a cerut urmărirea penală pentru următoarele motive:
-A procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; a iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora (Memorandumul din data de 31.08.2001, Memorandumul cu privire la începere a „Proiectului naţional de implementare a învăţământului alternativ de educaţie asistată pe calculator” încheiat între MEC, SIVECO, HP, IBM. HG nr. 828/31 iulie 2002, HG nr. 1220/07.11.2002, HG nr. 1108/2003, HG nr. 684/2003, HG nr. 1352/2003 ş.a);
-A stabilit printr-un Memorandum firmele care să participe la realizarea proiectului atestând în mod nereal că acestea fac parte dint-un consorţiu; a stabilit procente de participare la proiect în favoarea anumitor firme; a acceptat cesiunea contractului de către SIVECO, deşi invocase necesitatea achiziţiei de la aceeaşi sursă;
-A înlesnit firmei SIVECO şi colaboratorilor săi încheierea contractului în condiţiile lipsei de competiţie, încheind contractul în condiţii oneroase pentru Minister, toate acestea având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă.
-În perioada 2001 -2009 a pretins şi primit de la firma SIVECO şi firmele colaboratoare foloase necuvenite constând în sume de bani sau calculatoare, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a le asigura derularea unor proiecte cu Ministerul.

blank