Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Ecaterina Andronescu, audiată la DNA în dosarul licenţelor Microsoft

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu este audiată joi, la DNA, în dosarul licenţelor Microsoft. În acest dosar, Ecaterina Andronescu este suspectată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, faptele vizate fiind din perioada în care aceasta a fost ministru al Educaţiei.

dna_81782700

Potrivit  Mediafax, Ecaterina Andronescu trebuia să se prezinte la DNA în jurul orei 10.00, însă aceasta a venit mai devreme cu mai bine de două ore.

În 19 noiembrie, Senatul a avizat începerea urmăririi penale a acesteia, pentru perioada în care a fost ministru al Educaţiei.

Senatorul Ecaterina Andronescu a fost ministru al Educaţiei în perioadele 2000-2003 şi 2008-2012, în dosarul Microsoft fiind suspectată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

blank