Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că a ascultat nemulţumirile magistraţilor şi grefierilor referitoare la pensiile speciale, dar e nevoie de un proces mai amplu pentru rezolvarea problemelor. El a zis că orice lege poate fi constestată la CCR, iar PNL e pregătit să „corecteze” deciziile.

„Acum avem un proiect de lege iniţiat de PNLşi în cazul în care e adoptat va decide tăierea unor pensii speciale, cum sunt pensiile parlamentarilor, mai multor categorii, de la diferie instituţii de subordonare parlamentară. În ceea ce priveşte magistraţii, sigur, legea poate fi supusă controlului constituţional şi CCR va decide dacă e constituţional sau nu”, a spus premierul Ludovic Orban, marţi, despre nemulţumirile magistraţilor.

Ludovic Orban a mai zis că PNL e pregătit să „corecteze” orice decizie a CCR, şi „anumite prevederi care nu au făcut parte de proiectul iniţial depus de PNL şi are au fost introduse prin amendamente de PSD”.

Cred că aproape toate sau chiar toate pensiile speciale au fost introduse prin legi de majorităţile PSD. Acolo sunt campioni în iniţiative de pensii speciale, cum e Florn Iordache, care a semnat patru propuneri legislative privitoare la pensii calculate altfel”, a completat Orban.

Premierul a precizat că a ascultat argumentele prezentate de CSM şi reprezentanţii Sindicatului grefierilor.

„Fiecare categorie are propriile argumente, ei spun că dretul la o pensie de tip ocupaţional care să aibă un grad diferit de înclouire a salariului de către pensie se datorează, în mare parte, restricţiilor de care au parte de-a lungul carierei, fiindcă nu au voie să facă nimic altceva decât cariera didactică, în rest, nu au voie să desfăşoare niciun fel de activitate şi asta le restrânge activitatea”, a spus acesta.

Citeste si...
Prim-ministrul Ludovic Orban: Guvernul a apărat locurile de muncă pe perioada epidemiei de COVID-19

Orban a adăugat că e nevoie de un proces mai amplu, care presupune dezbatere în societate şi analiză pe grupe de lucru, pentru rezolvarea problemelor de inechitate.

„Le-am spus limpede că suntem deschişi discuţiilor pe tema asta, în care luăm în calcul situaţia fiecărei categorii socio-profesionale, dar credem că e nevoie de o dezbatere amplă, în societate, de grupe de lucru care să facă o analiză extrem de serioasă, cum e prevăzut în programul nostru de guvernare, a sistemului de pensii din ţară, tocmai cu scopul de a elimina discriminări, inechităţi, tartamente inegiale a diferitelor categorii socio-profesionale care beneificază de pensii”, a motivat acesta.

CSM precizează că eliminarea pensiilor magistraţilor afectează independenţa şi statutul acestora şi solicită Parlamentului să renunţe la aceste iniţiative legislative. Consiliul transmite că este deschis la dialog.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare, Cătălin Trăistaru, a declarat că premierul le-a comunicat că ştie despre protestele grefierilor, iar proiectul abrogării pensiilor de serviciu nu este al Guvernului.

Pensiile speciale pentru mai multe categorii urmează să fie eliminate, după ce Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, decizional, un proiect de lege în acest sens. Printre categorii se numără parlamentari, magistraţi şi funcţionari publici cu statut special, excepţie făcând militarii şi poliţiştii.