Postul de televiziune Digi24 va lansa o nouă grilă în luna aprilie, când 18 echipe de corespondenţi vor prelua activitatea fostelor staţii regionale Braşov, Constanţa, Cluj-Napoca, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea şi Timişoara.

Echipele de corespondenţi vor prelua activitatea asigurată anterior de staţiile regionale, după ce Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat, marţi, cererea de încetare a emisiei acestora, se arată într-un comunicat remis News.ro.

Echipa de management a Digi24 şi cea a departamentului Resurse Umane îi vor consilia pe angajaţii staţiilor care intenţionează să rămână în cadrul companiei şi pe cei a căror colaborare cu Digi RCS & RDS urmează să înceteze.

Pe parcursul ultimelor luni, conducerea editorială a Digi24 şi cea a companiei Digi | RCS & RDS au analizat eficienţa proiectului audiovizual Digi24 şi a modelului de business în divizia media. Din această analiză a rezultat necesitatea diversificării surselor de venituri pentru postul Digi24, pentru a susţine cheltuielile operaţionale ridicate, specifice unei staţii de ştiri.

În plus, board-ul editorial a pus deja în practică o serie de modificări la nivelul programelor şi a introdus emisiuni noi din domenii care anterior nu erau explorate suficient.

Din aprilie, „Jurnalul de seară” va începe cu două ore mai devreme duminica, respectiv de la ora 19:00. Dezbaterea de joi seară va fi difuzată în reluare sâmbăta, de la 19:00.

Citeste si...  Fetita Andrei a facut senzatie in mediul virtual! Vezi cat de mare a crescut Eva

Campaniile sociale Digi24 vor fi însoţite, în fiecare zi a săptămânii, în intervalul orar 13:00 – 13:30, de o dezbatere în direct a temelor prezentate.

În fiecare zi de luni, Carla Tănasie va prezenta proiectul „Pacient în România”, Claudiu Pândaru va prezenta marţea „Raport de Ţară”, iar miercurea, Sergiu Voicu va discuta despre antreprenoriatul românesc la „România Fast Forward”.

Joia vor avea loc dezbateri pe educaţie – „Old school – New School”, iar vinerea va fi prezentat „Plan Detaliu” cu Teodora Ghenciu.

Vor continua să fie prezente în grilă „La volan”, „Tinereţe fără bătrâneţe”, „În faţa ta”,“2.0” şi „Sănătatea în bucate”, iar de luni până vineri, de la ora 10:30, vor fi prezentate cele mai importante momente din aceste emisiuni. Durata difuzării în weekend a acestora va fi modificată.

Noilor emisiuni duminicale lansate în luna martie, „Agro Jurnal” şi „Ultraviolet”, le va fi adăugată colecţia de reportaje „Focus România”, care va fi difuzată de la ora 18:00. Filmul de la „CinemaTePeca”, difuzat sâmbăta seara, va putea fi urmărit şi duminica, de la ora 06:00.