Featured, Politic

După ce Tudorel Toader a amânat decizia în cazul şefei DNA, premierul Dăncilă îi transmite un mesaj explicit: „Să facă corect ceea ce trebuie să facă, de fapt, un ministru al Justiţiei”

Tudorel Toader „să facă corect ceea ce trebuie să facă, de fapt, un ministru al Justiţiei”, i-a transmis premierul Viorica Dăncilă, explicând că acesta a amânat decizia în cazul revocării şefei DNA pentru că „îi trebuie o săptămână să preia toate informaţiile” şi să facă un raport bazat pe „realitate şi consistenţă”.

„Ministrul (Justiţiei, Tudorel Toader – n.r.) trebuie să facă o evaluare, un raport, să vină în spaţiul public să prezinte acest raport şi cred că trebuie să lăsăm justiţia să-şi spună cuvântul. L-am chemat pe domnul ministru în ţară. Vreau să disipez unele îndoieli şi unele acuze din spaţiul public, cum că aş fi anulat întâlnirile pe care le avea dl. ministru cu ministrul Justiţiei din Japonia. Nu, domnul ministru s-a întâlnit cu ministrul Justiţiei din Japonia, s-a întâlnit cu preşedintele Băncii Europene de Investiţii. Mai avea câteva vizite de făcut. A venit în ţară, a văzut ce este în spaţiul public şi singura mea discuţie a fost cea referitoare la ceea ce a apărut în spaţiul public, la raportul pe care dânsul trebuie să-l prezinte şi să facă corect ceea ce trebuie să facă, de fapt, un ministru al Justiţiei”, a declarat, luni, premierul Viorica Dăncilă.

Solicitată să comenteze de ce Tudorel Toader a amânat acest moment, liderul de la Palatul Victoria a precizat că abia săptămâna trecută au apărut în spaţiul public informaţiile.

„Nu putea să vină din Japonia fără să analizeze, fără să vadă ce s-a întâmplat, ce este real, care e situaţia reală. Cred că nu era un raport care să fie creat pe realitate şi consistenţă. Îi trebuie o săptămână să preia toate informaţiile”, a conchis Viorica Dăncilă.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că va prezenta în camerele reunite ale Parlamentului raportul privind activitatea DNA, DIICOT şi a Ministerului Public, urmând ca joi să prezinte public concluziile privind activitatea DNA.

Acesta a ţinut să sublinieze că în momentul în care a acceptat funcţia de ministru al Justiţiei s-a întâlnit cu liderii coaliţiei de guvernare care l-au asigurat că nu se vor implica în hotărârile care vor fi luate la minister, precizând că este o condiţie care a fost îndeplinită şi care încă se respectă.

„Înainte de a accepta funcţia de ministru al Justiţiei, am discutat cu liderii coaliţiei de guvernare şi am primit asigurări de neimplicare a factorului politic în deciziile care vor fi luate la minister, ceea ce s-a respectat, se respectă şi în prezent. (…) Am avut o întâlnire cu doamna prim ministru, solicitându-mi să comunic public raportul privind activitatea desfăşurată la nivelul Ministerului Public, DIICOT, DNA. Prezentarea respectivului raport constituie o obligaţie a ministrului Justiţiei. Săptămâna următoare, în cursul zilei de joi, voi face o informare de presă în care voi prezenta conţinutul şi concluziile raportului cu referire la activitaea DNA”, a transmis Tudorel Toader, într-o scurtă declaraţie de presă.

Ministrul Justiţiei a fost chemat de urgenţă din Japonia, de premier, după ce în spaţiul public au apărut înregistrări cu procurori ai DNA, care sugerează că aceştia ar fi fabricat probe în dosare importante. Înainte de şedinţa de guvern, cel mai probabil, prim-ministrul a avut o discuţie cu Tudorel Toader.

„Domnul ministru Tudorel Toader va vorbi de argumentele pe care le-a luat în calcul. Dar îi voi solicita să aibă o declaraţie în ceea ce priveşte decizia dumnealui, după ce vom avea o discuţie în prealabil”, a declarat Viorica Dăncilă miercurea trecută.

De asemenea, aceasta a declarat că nu s-a discutat acest subiect în şedinţa CEX. Întrebată dacă Toader ar trebui să discute despre situaţia din DNA şi în coaliţie, Dăncilă a răspuns că, în primul rând, ministrul Justiţiei ar trebui să discute cu ea.

„Nu cred că pot eu să spun dacă cineva poate sau nu mai poate conduce DNA. Pentru mine este important că cetăţenii trebuie să aibă în continuare încredere în instituţiile statului, trebuie să aibă încredere în justiţie, nu trebuie să vorbim despre întreaga justiţie, să acuzăm întreaga justiţie, dar trebuie să redăm credibilitatea oamenilor în justiţie. Eu, ca prim-ministru, sunt îngrijorată şi nu mă simt confortabil, aşa cum am spus, în momentul în care am văzut că pot fi făcute probe pentru un prim-ministru”, a adăugat premierul.

Chestionată cu privire la un posibil dosar al său în acest context, Dăncilă a susţinut că orice este posibil: „Orice e posibil, dacă acolo a existat un precedent, poate exista şi al doilea precedent, dar eu cred că toate aceste detalii le poate da cineva care este îndreptăţit să o facă, adică ministrul Justiţiei”, a declarat atunci premierul.

blank