Showbiz, Stiri

După ce a tocat mărunt subiectul nunţii Biancăi, Dan Capatos nu vrea să mai audă de ea

Ce s-a întâmplat de s-a supărat prezentatorul tv pe fosta lui asistentă?!

capatos_07_3

Bianca Drăguşanu face orice pentru a-şi atinge scopurile, însă purtarea ei faţă de Dan Capatos, cel care a făcut-o cunoscută ca şi asistentă, este una menită să devină „de poveste” .

Dan Capatos, comentând mult discutatul subiect Bianca Drăguşanu, a lansat o întrebare retorică în ultima lui emisiune „Un Show Păcătos”: „De ce se ascunde Bianca? De ce oare nu vorbeşte pur şi simplu despre operaţie?”.

Roşcata a refuzat orice fel de comentarii, însă nu s-a putut abţine să nu-l atace pe Dan Capatos pe contul ei de Facebook: „Tăcerea este singurul răspuns logic pe care îl poţi da unui prost!”

Fostul ei şef însă a avut ultimul cuvânt: „În ceea ce o priveşte pe Bianca, nu pot spune decât ca Martin Page: „M-am hotărât să devin prost”. Dar nu-l cunoaşte Bianca pentru că nu a fost atacant la Naţională…”, a răspuns el.

De altfel, Dan Capatos, care cunoaşte foarte bine dedesubturile poveştilor de dragoste ale Biancăi şi-a arătat în câteva ocazii îndoiala în ceea ce priveşte reuşita unui mariaj al acesteia. „Eu zic că este păcat pentru un om normal să intre într-o avalanşă de situaţii de genul acesta. Şi atunci cred că orice om care s-ar căsători cu Bianca va cunoaşte genul ăsta de situaţie care îl va speria. Din acest motiv, cred că un om zdravăn şi normal nu ar avea cum să se căsătorească. Bianca este genul de fată care atrage o grămadă de dezastre în jurul ei, dar căreia îi şi plac. Ea cochetează şi cu ziariştii, şi cu bârfa pe la televizor. Aşa că din acest motiv eu cred că nu se vor căsători. Acum treaba lor, să fie fericiţi dacă o vor face”, a spus prezentatorul, care şi-a arătat dezaprobarea faţă de fosta lui asistentă neparticipând la nuntă.

 

blank