Featured, Medical

Dupa ce meningita a uciş o elevă de la Colegiul Lazăr, vaccinul impotriva acestei boli devine obligatoriu

Dupa ce meningita a uciş o elevă de la Colegiul Lazăr, vaccinul impotriva acestei boli devine obligatoriu:Managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balş” din București, medicul Adrian Streinu Cercel, trage un semnal de alarmă în privința meningitei. El spune că bacteria se poate transmite printr-un simplu strănut, dar boala poate fi combătută. O măsură eficientă este vaccinul, vaccin care ar putea fi introdus în Programul Național de Imunizare.

„În cei care găzduiesc bacteria nu se poate declanșa. Ei doar transmit la alții. Se transmite pe cale aerogenă, adică prin strănut. Ce putem face noi? Putem să ne vaccinăm. Oamenii încep să devină din ce în ce mai vigilenți și se gândesc la această variantă. De exemplu cei are merg la studii în străinătate. În momentul în care merg la studii în străinătate în mod automat li se cere vaccinare împotriva acestui virus. Nu trebuie să ajungă acolo dacă vrem să avem o nație sănătoasă.

Vaccinul nu este în programul național de imunizare. În Marea Britanie a fost introdus relativ recent. Toată lumea din statele membre urmărește cu deosebit interes circulația virusului pentru că sunt o serie de modificări și de mișcări epidemiologice plecând din țările din sudul Europei spre partea de nord a Europei a acestui germene. Toată lumea ia în calcul momentul în care s-ar putea ajunge la introducerea în Programul de Imunizări a unui astfel de vaccin. Deocamdată și noi ca stat adunăm date privind circulația germenilor și apoi luăm și propunem în consecință”, a declarat medicul Adrian Streinu Cercel.

Medicul a mai explicat de ce este atât de periculos virusul.

„În România există această bacterie și ea este în curculație. Mai mult decât atât 20% din oameni sunt posesori ai acestei bacterii. La acești purtători bacteria nu le face nimic. Este găzduită acolo, dar de la acești purtători ea poate să treacă la o persoană care nu are evident acest germene și să-i genereze infecție. Infecția pe care o poate genera la vecin poate fi de două feluri. Una de tip în care nu este afectat sistemul nervos ci sunt afectate toate organele interne și în special glandele suprarenale și care se traduce printr-un sindrom de incoaguabilitate a sângelui și sfârșitul este de obicei fatal. Foarte puține persoane ajung să fie recuperate. O altă variantă este și ea cu potențial ucigător, însă acolo sunt șanse de recuperare”, a conchis managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balş” din București, medicul Adrian Streinu Cercel,

Vă reamintim că joi o elevă de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Capitală, confirmată cu meningită, a murit. Liceul a luat decizia suspendării cursurilor pentru ziua de vineri.

blank