Actualitate, Featured

Drum de lumină pentru Regele Mihai. 400 de preoți au aprins lumânările în același timp

Imagine impresionantă la Mănăstirea din Curtea de Argeș, locul unde este înmormântat Regele Mihai. La ieșirea din lăcașul de cult, după slujbă, drumul ultimului Rege al României a fost luminat de sute de preoți.

Drum de lumină pentru Regele Mihai. 400 de preoți au aprins lumânările în același timp, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a trecut în dreptul lor.

blank

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai, purtat pe umeri de militari, a fost urmat de corteggiul funerar, către Noua Catedrală din Curtea de Argeș. Acolo, Regele Mihai va fi înhumat alături de soția sa, Regina Ana. Ceremonia de înhumare a Regelui Mihai a fost una privată, la ea luând parte numai membrii Familiei Regale.

După ce sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a intrat în Noua Catedrală, s-au tras cele 21 de salve de tun și s-au cântat Imnul României și Imnul Regal.

Peste 10.000 de oameni l-au condus pe Regele Mihai pe ultimul drum.

blank