Life, Stiri

Dragoste: 3 semne că ai o relaţie “toxică”

Te manipulează, te controlează, te minte… şi nici măcar nu îţi dai seama. Multe femei se lasă prinse în relaţii “toxice” cu bărbaţi care par perfecţi la început. Vezi cum să îţi dai seama dacă eşti una din ele!

relatie_toxica_01_ccb4dccb2d

Cel mai periculos tip de abuz este cel psihic, tăcut, în care victima nici nu îşi dă seama că este manipulată, controlată sau minţită în mod sistematic.
Trei semne că iubitul tău este un “bărbat toxic”

1. Pare prea bun ca să fie adevărat. Nu-i găseşti niciun defect, nimic care să te enerveze? Ar trebui să ştii că niciun om nu este perfect. Spune că este gelos fiindcă te iubeşte? Poate că aşa e, dar la fel de bine poate să fie genul care face crize de isterie dacă vorbeşti cu alt bărbat. Te umple de cadouri după ce greşeşte, spune exact ce ai vrea să auzi? Este posibil să fie un manipulator.

2. Îţi spune că este un băiat rău, un golan, un seducător? Probabil că aşa şi este. Se bazează pe faptul că femeilor le plac băieţii răi. Nu încerca să-l convingi pe el sau să te convingi pe tine că de fapt este un bărbat de treabă. Tu vei fi cea rănită.

3. Se exprimă ciudat. Poţi recunoaşte un bărbat toxic după felul cum vorbeşte cu tine. Este ironic, face glume nesărate pe seama ta sau te insultă de-a dreptul, apoi spune că a glumit – sunt semne că vrea să-ţi submineze încrederea în tine ca să te poată controla. Dacă repetă o parte din întrebarea ta înainte de a răspunde, probabil că trage de timp ca să găsească o minciună convingătoare.
Cum te schimbă o relaţie toxică

Semnele unei astfel de iubiri trebuie căutate nu numai în comportamentul lui, ci şi în al tău. Femeile implicate în relaţii toxice se schimbă foarte mult: devin retrase, îşi pierd prietenii sau chiar locul de muncă, îşi pierd încrederea în sine, nu mai au grijă de corpul lor.

Iar pe chip li se citeşte amărăciunea pe care poate nici nu o conştientizează. Uită-te în oglindă imediat după ce te cerţi cu cineva şi vei vedea că eşti încruntată, ai buzele strânse, într-un cuvânt arăţi supărată. La fel te schimbă şi relaţiile toxice. Când cei din jur încep să te întrebe mereu dacă eşti supărată, e semn clar că sunt ceva probleme.
Ce femei au relaţii toxice

Orice femeie poate ajunge într-o astfel de situaţie tristă. Chiar dacă eşti frumoasă, deşteaptă, educată, ai o carieră puternică, ai experienţă de viaţă, poţi oricând să cazi pradă unei relaţii toxice.

Însă cele mai predispuse unor astfel de situaţii sunt femeile care au mai avut în trecut relaţii toxice. Poate din cauza felului cum au fost crescute, poate din cauza caracterului, unele femei se lasă dominate ani la rând de bărbaţi care nu le merită şi nu reuşesc să înveţe din experienţele prin care trec.

Dacă e şi cazul tău trebuie să rupi cercul vicios – relaţie toxică, despărţire, vulnerabilitate, relaţie toxică – şi să înveţi cum să-ţi reconstruieşti încrederea în tine însăţi.

blank