Actualitate, Stiri

Dragoș Zgonea, fiul lui Valeriu Zgonea, din nou în fața judecătorilor

Dosarul în care fiul lui Valeriu Zgonea este suspectat că ar fi bătut o persoană a fost redeschis. Judecătoria Sectorului 5 a trimis cauza înapoi la parchet pentru continuarea urmăririi penale. Şi asta pentru că a constatat că procurorul şi poliţiştii care au închis dosarul nu şi-au făcut treaba. Dragoş Zgonea este suspectat că, la sfârşitul anului 2013, l-ar fi bătut pe fiul fotbalistului Ion Sburlea.

valeriu_zgonea_poza_poza_40507900

Judecătorii care au cerut redeschiderea dosarului spun că: ”Organele de urmărire penală nu au efectuat nici un act de cercetare în vederea identificării autorilor şi nici în vederea lămuririi împrejurărilor în care s-a consumat infracţiunea reclamată, partea vătămată nefiind audiată”.

Deşi băiatul bătut a avut nevoie de peste două săptămâni de îngrijiri medicale, anchetatorii nu s-au deplasat în zona Parcului Izvor acolo unde s-a petrecut totul.

”Judecătorul constată că organele de urmărire penală nu au efectuat
minime investigaţii, respectiv o cercetare la faţa locului, o planşă foto sau verificări cu privire la existenţa unor eventuale camere video în zonă”.

Deşi cercetările au durat mai multe luni, procurorii au decis să închidă dosarul lui Dragoş Zgonea. Tatăl băiatului lovit, Ion Sburlea, a atacat în instanţă soluţia parchetului şi a avut câştig de cauză.

blank