Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri seară că ideea de schimbare a majorității parlamentare după alegeri, idee invocată de șeful statului Klaus Iohannis, este un vis al acestuia și nu are nicio bază.

„Omul ăsta se scaldă în ridicol de foarte mult timp. Pentru mine nu e final de campanie tensionată. PSD nu a boicotat niciun referedumul, ba dimpotrivă, cei care au boicotat au fost PNL, USR PLUS la referendumul pentru familie, de exemplu. Am văzut un filmuleț că spunea acest om în 2009 că a votat pentru prezidențiale și referendumul e inutil. Omu ăsta minte întruna. Nu am fost condamnat pentru fraude la referendum. Nu am falsificat niciun vot și s-a demonstrat asta, dar pentru că era comanda să fiu condamnat, am fost condamnat că prin faptul că am cerut votanților PSD să vină la vot, votanții PSD ar putea studia listele permanente, cele care sunt peste tot publice, ar fi putut afla din liste adresa și ar fi putut să încalce legea protecței datelor personale. Am fost condamnat pentru ceva ce nu există. Nu are nicio legătură cu frauda la referendum”, a declarat Liviu Dragnea, la România TV, potrivit Mediafax.

Citeste si...  OAMENI aduşi pe BANI, la lansarea lui Klaus Iohannis

„Eu îi spun lui Iohannis, astea sunt visele lui că se schimbă majoritatea, ce legătură are cu europarlamentarele sau referendumul. Hai să vedem ce hotărăsc românii duminică. PSD va fi aici si luni și marți și în decembrie când va fi izgonit de la Cotroceni. Mă visează omul ăsta și ziua și noaptea. Cum să mor, cum să mă condamne. După europarlamentare anunțăm (n.r.: candidatul la prezidențiale) nu am spus că îmi anunț candidatura”, a mai spus Dragnea.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că alegerile europarlamentare și referendumul vor genera schimbări în spațiul politic românesc, anunțând că nu va mai acorda PSD-ului încă o nominalizare pentru funcția de premier.

Iohannis a mai spus, în contextul anunțului care urmează să fie făcut de PSD și ALDE privind candidatul la prezidențiale, că tot ce lipsește este ca un „infractor condamnat pentru fraudarea referendumului să fie candidat la Președinție”.