Actualitate, Featured

Dragnea caută soluții pentru desemnarea unui nou premier la pescuit

După aproape două săptămâni de scandal, liderul PSD Liviu Dragnea s-a detasat pentru câteva zile de politică și a plecat la pescuit, anunță Antena3. Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD se va reuni luni, iar duminică va fi o şedinţă a grupurilor parlamentare pentru a decide propunerea de premier cu care PSD va merge la Cotroceni, a anunţat liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, el menţionând că are în vedere patru propuneri de ‘domni şi doamne’ pentru această funcţie.

„În zilele următoare vom avea un Comitet Executiv Naţional şi duminică după-amiază – o întâlnire cu grupurile parlamentare pentru a avea o discuţie finală atât cu structura politică şi statutară a partidului, cât şi cu colegii parlamentari care astăzi au votat moţiunea de cenzură, în aşa fel încât luni să mergem cu o propunere la preşedintele Iohannis’, a precizat Dragnea.

El a adăugat că decizia finală privind Cabinetul va fi luată atât în CEx, cât şi în şedinţa grupuri parlamentare.

„Şi data trecută am discutat şi în CEx şi, ulterior, în grupurile parlamentare. Prima dată discutăm candidatul pentru funcţia de prim-ministru. După ce preşedintele va desemna acest candidat, ne vom întâlni rapid şi vom propune, aproba atât formula guvernamentală, cât şi programul de guvernare cu care trebuie să venim în Parlament”, a explicat Liviu Dragnea.

El a susţinut că noul premier trebuie să fie „un om corect, responsabil, care să nu fie aventurier, să aibă capacitatea de implementare a programului de guvernare, o capacitate de muncă enormă, un om cinstit şi cu viziune”.

Dragnea a subliniat că PSD va merge cu o singură propunere la Cotroceni, iar aceasta va fi din interiorul partidului.

blank