Draga Olteanu
Featured, Showbiz

Draga Olteanu, condusă de sute de oameni, pe ultimul drum, și înmormântată cu onoruri militare

A fost ziua desparțirii de marea actriță Draga Olteanu Matei. Sute de oameni îndurerați au condus-o pe ultimul drum la Piatra Neamț.

A fost înmormântată lângă soțul ei, care i-a fost alături jumătate din viață. Va rămâne în inimile noastre cu toate momentele de bucurie, pe care ni le-a dăruit într-o carieră impresionantă cu sute de roluri.

Sicriul artistei a fost așezat lângă Turnul lui Ștefan cel Mare, iar sute de oameni i-au adus un omagiu actriţei și și-au luat rămas bun.

Ana Monda, prietena apropiată: “Pentru mine a fost o mare șansă că s-a legat această prietenie foarte strânsă de ambele părți. Omul din spatele scenei era un om foarte blând și sfătuitor. De câte ori aveam o problemă îi ceream sfatul. Era foarte distractivă. Ea spunea că rolul ei este să ne distreze.”

Octavian Tarăntuș, prieten apropiat: “A fost minunată și momentele pe care le-am petrecut alături de ea au fost de neuitat. Ne mai apostrofa așa cum îi era firea. Era corectă, directă și putem considera acea persoană care ne-a învățat ce înseamnă să trăiești cu adevărat”.

Localnic: “Era cumva molipsitoare voia bună a ei. Ne-a dat atâta pozitiv în viața asta, am 70 de ani și am mers la multe filme ale ei și mi-au plăcut și mi-au rămas în minte. Dumnezeu să o ierte pe Draga Olteanu Matei”.

Draga Olteanu-Matei a murit pe 18 noiembrie, la Iaşi, la vârsta de 87 de ani.

Actrița a fost înmormântată cu onoruri militare, lângă soțul ei, medicul Ion Matei, care s-a stins în 2014.

În ultima parte a vieții, actrița s-a retras la pensiunea unei prietene. Spunea mereu că vrea ca lumea să și-o amintească pentru rolurile ei. Și au fost sute, într-o viață dedicată scenei și filmului. La 23 de ani, când a terminat facultatea de teatru, Draga Olteanu Matei fascina spectatorii cu felul în care crea fiecare personaj.

În 1979, Draga Olteanu Matei a cucerit România cu rolul Vetei, din Nea Marin Miliardar, cea mai vizionată comedie românească.

Dar artista a abordat și genul dramatic. Pentru filmul Patima, de exemplu, a scris și scenariul.

Cariera actriței Draga Olteanu Matei

S-a născut la Bucureşti, pe 24 octombrie 1933. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1956.

În septembrie, acelaşi an, a debutat în spectacolul de teatru „Ziariştii”, de Alexandru Mirodan. În perioada 1957 – 1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Draga Olteanu Matei a debutat în film cu un rol în lungmetrajul „Blanca” (1955), regizat de Mihai Iacob şi Constantin Neagu, în care a jucat alături de Amza Pellea şi Silvia Popovici.

Memorabilă în teatrul şi filmul românesc, iubită de public şi respectată de colegi, a jucat în peste 90 de producţii cinematografice, 50 de piese de teatru şi 100 de producţii de televiziune.


blank