“Multe persoane susţin că în România nu există paturi speciale pentru arşi. Ţin să menţionez că acestea nu sunt vitale. La mine la spital nu avem aşa ceva şi totuşi am reuşit să salvăm mii de vieţi. Cred că oamenii se referă la nişte paturi antiescare (…) In alte ţări, poate există o monitorizare mai bună a pacienţilor, dar cam atât. Adică stau doar cinci-șapte într-o cameră şi există o izolare mai bună. În România, pentru că au fost, dintr-odată, mulţi răniţi cu acelaşi tip de sechele, îi ţinem pe toţi în secţiile de terapie intensivă pentru că acolo există şi aparatură, şi personal pentru monitorizare permanentă. Răniţii pleacă la tratament în străinătate în trei situaţii: când solicită familiile, când medicul lor curant decide că s-ar putea face mai mult pentru ei sau când medicii specialişti veniţi să ne ajute susţin că la ei pot fi mai bine trataţi. Momentul plecării este delicat, trebuie ales cu mare grijă, pentru a nu pune în pericol viaţa pacienţilor. Chiar dacă sunt intubaţi, ei trebuie să fie stabilizaţi şi tensiunea arterială să fie ţinută în frâu. Sunt dependenţi de anumite substanţe ce le menţin tensiunea în limite normale. Arsura are, deseori, o evoluţie imprevizibilă. Dovadă că unul dintre răniţii trimişi în străinătate, deşi era stabilizat, a decedat. Aceşti pacienţi nu puteau fi transferaţi în orice clipă, pentru că poate ar fi fost daune chiar mai mari. Au venit cu nişte insuficienţe grave, care au trebuit întâi compensate.”
Gravitatea acestei tragedii constă în faptul că rănile sunt atipice din pricina amestecului de substanţe inhalate sau intrate în pielea răniţilor. Noi, medicii români, ne-am confruntat acum cu un caz cu totul special, unic în lume. Se pare că ar mai fi fost un astfel de caz în SUA, unde din 30 de pacienţi au decedat 29. Tratamentul arsurilor de căi respiratorii este acelaşi şi în ţară, şi în străinătate şi presupune medicaţie, ventilaţie şi/sau traheostomie. În rest, mare parte din recuperare se bazează pe puterea de refacere a organismului. Evoluţia unui astfel de pacient este imprevizibilă, iar statisticile arată că şi rata mortalităţii, în astfel de cazuri, este destul de ridicată: 30-80%. Apare şi insuficienţa multiplă de organe, ceea ce duce la deces. Pentru răniţii care se simt bine şi sunt stabilizaţi se va trece la etapa schimbării pansamentelor doar cu sedare uşoară, fără anestezie puternică, aşa cum a fost până acum, pentru a nu le afecta inima.
Una este să ai 5-10 arşi, şi alta e să ai 150. Lucrezi mult mai uşor cu mai puţini pacienţi, însă personalul spitalelor din Bucureşti a dat dovadă de profesionalism şi a gestionat bine situaţia. Eu, de exemplu, am dormit doar câteva ore în ultima săptămână. Şi sunt convins că şi colegii mei din alte spitale au făcut aceleaşi sacrificii. Cu toţii am făcut şi facem tot ce este omeneşte posibil pentru a-i salva pe aceşti oameni. Arsura este cea mai complexă şi dificilă traumă pe care o poate suferi organismul nostru. Am îngrijit zeci de mii de cazuri de arsuri, dar niciunul nu se compară cu altul, fiecare având un coeficient de neprevăzut pe care nu îl putem anticipa„, spune acad, prof. dr. Dan Enescu, managerul spitalului Grigore Alexandrescu.