International

Două ţări din UE refuză să sprijine Grecia

Două ţări din Uniunea Europeană au anunţat deja că refuză să sprijine financiar Grecia, după acordul de luni. Ministrul britanic de finanţe, George Osborne, va încerca să blocheze orice tentativă a Uniunii Europene de a include fonduri britanice în noul program de asistenţă financiară internaţională pentru Grecia, relatează marţi AFP, care citează mai multe cotidiane din Marea Britanie.
grecia-zona-euro
În timpul unor convorbiri telefonice cu omologi de-ai săi din alte state membre, Osborne a subliniat opoziţia Londrei faţă de participarea Marii Britanii la refinanţarea Greciei, potrivit Financial Times şi altor publicaţii britanice.
”Colegii noştri din zona euro au primit un mesaj clar şi puternic potrivit căruia va fi inacceptabil de modificat poziţia britanică privitoare la programele europene de stabilizare financiară”, a indicat o sursă a Ministerului de Finanţe de la Londra. 
Doar cei 19 membri ai zonei euro, din care Marea Britanie nu face parte, trebuie să aibă responsabilitatea de a subscrie la programe de stabilizare financiară cu ajutorul fondului utilizabil în timpul unor crize precum cea prin care trece Grecia în prezent. 
 
Liderii zonei euro au ajuns luni dimineaţă în unanimitate la un acord cu privire la Grecia referitor la un nou program de asistenţă financiară de la creditorii internaţionali (Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană), al treilea program de acest fel în ultimii cinci ani. Reuniunea la nivel înalt a zonei euro a fost precedată de una a miniştrilor de finanţe (Eurogrup). Aceştia au elaborat un document potrivit căruia un eventual nou program de asistenţă financiară pentru Grecia este estimat la 82-86 miliarde de euro, informeaza Agerpres.
 
Nici Cehia nu e foarte foarte impresionata de situtia Greciei sau nu e dispusa sa sufere din cauza acesteia. Prim-ministrul ceh Bohuslav Sobotka şi ministrul finanţelor Andrej Babis au declarat luni că Republica Cehă refuză să garanteze un posibil împrumut pentru Grecia şi nu îi vor acorda niciun credit direct, informează agenţia Xinhua.  UE îşi propune să utilizeze temporar instrumentul vechi cunoscut sub numele de Mecanismul European de Stabilizare Financiară (MESF). Împrumuturile MESF sunt garantate de toate statele membre ale UE, nu numai de membrii zonei euro.  Potrivit lui Sobotka, este mai bine să existe un acord cu condiţii dure pentru Grecia decât un stat prăbuşit total în interiorul UE şi în NATO. El a spus că dacă Grecia vrea mai mult ajutor, trebuie să pună în aplicare măsuri de reformă. El a adăugat că solidaritatea europeană are limite şi graniţe. 
blank