Featured, Medical

Două siameze, unite în zona capului, separate intr-o operaţie maraton de 50 de ore

Două siameze unite în zona capului au trecut cu bine printr-o intervenţie chirurgicală de separare a craniilor, creierelor şi vaselor de sânge, efectuată la un spital din Marea Britanie, a anunţat marţi echipa de medici, citată de Reuters.

Două siameze: Intervenţia chirurgicală extrem de complexă, care a durat 50 de ore, a implicat mai multe proceduri la care au fost supuse Safa şi Marwa Ullah, venite pe lume în Pakistan în ianuarie 2017. Fetiţele s-au născut cu o formă de alipire numită craniopagus, cu craniile şi unele zone ale creierelor unite şi interconectate, potrivit Agerpres.

”Craniopagus este o afecţiune excepţional de rară şi complexă”, a declarat David J. Dunaway, unul dintre specialiştii care au condus echipa de chirurgi.

Intervenţia chirurgicală, efectuată în luna februarie, a fost cea mai complexă procedură de separare pe care echipa medicală a realizat-o până în prezent, a precizat Dunaway.

Astfel de cazuri de siamezi uniţi în zona capului, cu craniile sudate şi corpuri separate, sunt consemnate în mai puţin de 1 din 1 milion de naşteri, iar situaţiile în care alipirea se extinde la ţesutul cerebral sunt şi mai rare.

blank

Se estimează că anual, la nivel mondial, se nasc circa 50 de seturi de siamezi craniopagus, dintre care doar aproximativ 15 supravieţuiesc o perioadă mai mare de 30 de zile.

Dunaway a explicat că la reuşita procedurii a contribuit şi tehnologia de ultimă oră utilizată – precum realitatea virtuală sau tehnici avansate de imagistică şi de prototipare rapidă tridimensională – care a permis chirurgilor să se folosească de imagini ale creierelor şi vaselor de sânge ale fetiţelor pentru a plănui şi pune în practică operaţia cu posibilităţi minime de apariţie a unor complicaţii.

Intervenţia chirurgicală s-a desfăşurat la Great Ormond Street Hospital din Londra, iar patru luni mai târziu fetiţele au fost externate, la data de 1 iulie.

”Creierele lor erau interconectate mult mai în profunzime faţă de alte cazuri de siamezi craniopagus, ceea ce a făcut ca aceasta să fie cea mai complicată separare efectuată până în prezent”, se arată într-un comunicat emis de spital.

La cinci luni de la ultima operaţie, recuperarea fetiţelor Safa şi Marwa se desfăşoară încet dar sigur, au dat asigurări medicii adăugând că ”o perioadă ulterioară de recuperare şi reabilitare este esenţială pentru maximizarea recuperării”.

 

blank