Social

Două povești amuzante de la școala de șoferi: “Instructorul zicea să-i dau blană”

Școala de șoferi este în sine o experiență de neuitat, mai ales în România. Drept dovadă stau poveștile făcute publice de cei care au devenit ulterior șoferi.

Pe site-ul vice.com au fost publicate mai multe astfel de istorioare una mai amuzantă ca alta.

Un fost elev rememorează cum era îndemnat chiar de către instructorul său să circule cu viteză. “Am făcut şcoala de şoferi acum doi ani. Instructorul pe care l-am avut era tare zăpăcit. Rădeam cu el (uneori, de el) pe toată durata orelor. Deseori, când vedea tipe care arătau bine pe stradă, mă punea să le claxonez. Dar nu scurt, ci claxon din ăla care dura multe secunde, gen un „tiiiiiiiiit”. Era atât de dilău omul, încât atunci când eram aproape de trotuar, iar prin jur era vreo gagică mișto de la spate, mă obliga să încetinesc, iar el deschidea geamul şi îi dădea palme la fund tipei. În timp ce râdeam amândoi, striga la mine: «Dă-i blană, tinere!». Recunosc, mă distram copios pe treaba asta. Bine că n-am rămas cu apucăturile lui”, a scris Cristi.

Flavius a povestit cum intructorul său reacționa extrem de ciudat în diferite situații: “Instructorului meu i se zicea nea Puiu, că semăna cu antrenorul de fotbal Iordănescu. Diferenţa e că el nu pupa icoane, dar injura de toţi sfinţii. Când făceam vreo chestie care îi placea, gen eram atent în trafic sau parcam cum trebuie, mă ridica în slăvi și aproape că mă pupa. Ei, când puneam o frână bruscă sau uitam să semnalizez, se criza: urla, mă facea prost şi scuipa din gură organe genitale. Omul ăsta era tare bipolar. Țipa la mine, dar îşi revenea rapid și se comporta de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Câteodată, aveam impresia că mi-e cel mai bun prieten”.

Flavius a continuat: “La jumătate de an după ce am luat permisul, eram cu maşina şi aştepam la un semafor. În dreapta mea stătea iubita mea de atunci. În fața mea, îl văd pe nea Puiu în mașina de școală . Ştiam că îl enerva când il claxona cineva. Am tot claxonat, până a deschis geamul şi se pregătea să mă înjure. Mă recunoaște, totuși, și-mi zice: «Oho, ce faci, Gogule? Ia uite, plimbi gagicile, aşa te-am învăţat eu, golane?!» La scurt timp după întâmplarea asta, am aflat că nea Puiu a decedat”.

blank