Social

DOUA DOCTORITE S-AU LUAT LA BATAIE!

Spitalul-Municipal-Dorohoi_3986d9f431Scandalul s-a iscat într-un cabinet al secției de Ginecologie iar protagoniști au fost șefa secției, medicul Dorica Gherasim și medicul anatomopatolog al spitalului, dr. Anca Buliga. Potrivit verificărilor efectuate de poliţiştii sosiţi la faţa locului, conflictul a pornit de la unele discuții aprinse legate de nerespectarea procedurilor medicale în cazul nașterii unui făt decedat, când pe fondul tensiunilor, spun martorii, cele două doctorițe au ajuns chiar să se agreseze fizic și să se „păruiască”. Polițiștii care au ajuns în spital sunt de părere că scandalul este departe de a fi potolit, întrucât ambii medici, deși nu au depus încă plângeri legate de săvârșirea vreunei agresiuni fizice, și-au exprimat această intenție. În plus, Dorica Gherasim, una dintre doctorițele implicate, chiar a plecat imediat la Serviciul de Medicină Legală pentru a solicita o expertiză care să-i confirme leziunile suferite în timpul scandalului.

„Am fost înjurată și apostrofată în toate modurile posibile și chiar agresată. Ba mai mult la fața locului a ajuns și dr. Tiberiu Gherasim, fiul șefei de secție care a continua seria insultărilor. Din acel moment am fost nevoită să cer ajutorul polițiștilor”, a mai precizat dr. Buliga.

blank