Actualitate, Stiri

„DOSARUL ICA”. Povestea CONTINUĂ de DUPĂ GRATII

„Dosarul ICA” este departe de a se fi încheiat. Chiar dacă 12 dintre cei 13 inculpaţi se află după gratii, există căi de atac ale sentinţei, de care aceştia au de gând să se folosească.

Tribunalul_Bucuresti_638095829c

Încă înainte de afla pedeapsa hotărâtă pentru el de către judecători, Dan Voiculescu a anunţat că, indiferent care va fi sentinţa, va lupta până la capăt pentru a-şi demonstra nevinovăţia.

Omul de afaceri spunea că va da completul în judecată şi va contesta toate măsurile confiscării. La fel au procedat şi fiicele sale, Camelia şi Corina Voiculescu, dar şi firma pe care a condus-o ani de zile, Grivco.

Fostul ministru şi director al Grivco, Sorin Pantiş, condamnat la rândul său la 7 ani de închisoare cu executare, are de gând şi el să deschidă câteva procese, nemulţumit de pedeapsa primită.

Gheorghe Micinicopschi, director al Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) înaintea privatizării, suţine că decizia judecătorilor este abuzivă şi nedreaptă şi şi-a exprimat aceeaşi dorinţă de a deschide alte dosare. El a primit o pedeapsă de 8 ani de închisoare cu executare şi confiscarea locuinţei.

Un proces se va deschide şi după cererea de revizuire formulată de Corneliu Popa, fostul şef al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), condamnat şi el în dosarul ICA la 8 ani de închisoare.

Cei 12 condamnaţi în dosarul ICA îşi susţin, în continuare, nevinovăţia, ceea ce ar putea însemna alte zeci de procese, potrivit Digi24.

Fiecare condamnat are dreptul la câte trei căi extraordinare de atac faţă de decizia finală, poate contesta de două ori confiscările, dar poate da în judecată şi completul de judecată.

blank