Featured, Social

Dosarul celor doi paznici uciși în București. Suspecții au fost plasați în control judiciar

Magistrații Tribunalului București i-au plasat sub control judiciar pe cei doi suspecți reținuți, marți, în dosarul morții paznicilor din Capitală, respingând propunerea de arestare preventivă a procurorilor, conform Mediafax.

Doi bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, în cazul dublei crime din București și au fost plasați ulterior în control judiciar. Atât suspecţii, cât şi victimele erau angajaţi ai unei firme de pază din Bucureşti.

În ancheta deschisă după găsirea cadavrelor de la firma din Bulevardul Timișoara, poliţiştii de la Omoruri îi suspectează pe doi colegi ai paznicilor ucişi.

Inițial, cei doi bărbaţi au fost reținuți pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru omor, respectiv omor calificat.

Polițiștii au găsit legături între aceştia şi o altă crimă care a avut loc, în urmă cu un an, în acelaşi loc. Şi atunci, victima ar fi fost tot un paznic.

Cei doi bărbaţi morţi au fost identificaţi, unul are 52 de ani, celălalt 65 de ani. 

Conform unui comunicat emis de Parchetul Capitalei, „în noaptea de 15–16.07.2018, în incinta aceleiaşi fabrici, la nivelul 1 al unei hale dezafectate, cei doi inculpaţi ar fi exercitat acte de violenţă asupra victimelor M.M. şi C.M., agenți de pază care-şi desfăşurau activitatea la obiectivul menţionat, care au provocat căderea acestora la nivelul inferior și lovirea de plan dur, leziunile suferite (traumatism toracic cu multiple fracturi costale, ruptură de splină, traumatism abdominal, ruptură de parenchim renal, respectiv multiple fracturi costale, hemoperitoneu, fractură de bazin) conducând la decesul victimelor”.

Conform procurorilor, suspecții se fac vinovați de o altă faptă similară înfăptuită cu un an în urmă.

„În noaptea de 13-14.08.2017, în timp ce se aflau în incinta unei fabrici situate pe bd. Timişoara din sectorul 6, într-o hală dezafectată, cei doi inculpaţi ar fi exercitat acte de violență asupra victimei I.A., agent de pază care își desfășura activitatea la obiectivul menţionat, provocându-i leziuni traumatice cranio-cerebrale – fracturi craniene care au cauzat decesul acesteia. În ceea ce priveşte fapta din anul 2017, cadavrul a fost descoperit la circa o lună de la data semnalării dispariţiei victimei, iar modificările cadaverice produse în acest interval (stare avansată de putrefacţie) nu au permis stabilirea cu certitudine a mecanismului de producere a leziunilor traumatice”, se mai arată în comunicatul de presă emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Redăm mai jos comunicatul Poliției Capitalei:

„Confirmam faptul ca in aceasta dimineata, in jurul orei 09.45, pe bulevardul Timisoara au fost gasiti doi barbati decedati.

La fata locului s-au deplasat politisti din cadrul Serviciului Omoruri impreuna cu procurorul de supraveghere din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti.

Cei doi barbati decedati au fost identificati, unul fiind in varsta de 52 de ani, iar celalalt in varsta de 65 de ani.

In aceasta cauza cercetarile sunt desfasurate de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti impreuna cu Serviciul Omoruri”.

blank