Actualitate, Featured

Dosar penal, după ce doua persoane au declarat că li s-a cerut șpagă ca să-și ridice rudele de la morga Suceava

Procurorii suceveni au deschis un dosar penal, in rem, pentru suspiciune de luare de mită la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava.

În urma informaţiilor apărute în spaţiul public privind săvârşirea de infracţiuni de corupţie de către personalul de la morga din cadrul SJU Suceava, procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, fiind constituit un dosar penal, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.

Din actul de sesizare rezultă că în perioada martie – aprilie 2020 funcţionari publici din cadrul SJU Suceava au pretins şi primit diferite sume de bani de la membrii de familie ai persoanelor decedate în această perioadă, pretinzând aceste sume pentru „eforturile” făcute în legătură cu constatarea decesului, îmbălsămarea persoanelor decedate, îmbrăcarea acestora, etc., deşi toate aceste servicii intră în atribuţiile de serviciu ale personalului angajat în cadrul instituţiei medicale.

Dosar penaln la Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava.Doi bărbaţi din Suceava susţin că o angajată de la morga Spitalului Suceava le-a cerut 100 de lei când au mers să îşi ia rudele decedate. Banii au fost puşi într-o cutie de pantofi. Unul dintre ei ar fi fost întrebat dacă vrea și o forografie cu tatăl său.

Cei doi spun că au avut probleme şi când au vrut să recupereze telefoanele, actele sau bijuteriile părinţilor care au murit în spital.

„Stând acolo, eram cu şoferul maşinii cu care am preluat decedatul şi vine o asistentă, angajată a morgii, nu trebuie să bag toată instituţia. Ea mi-a luat banii. , mi-a spus. Eu nu am înţeles ce trebuie să dau, ca să îl spele, ca să îl îmbrace”, a declarat Vasile Costeniuc, pentru Mediafax.

În prezent se efectuează urmărire penală in rem, cu privire la fapte, pentru clarificarea situaţiei de fapt şi pentru stabilirea existenţei răspunderii penale.

Cauza este instrumentată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu lucrători operativi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

blank