Politic, Stiri

Dosar de candidat la prezidențiale 2014. Monica Macovei vrea Justiție și stat minimal

Proiectul candidatului independent la Președinție este un amestec între pledoaria pentru stat de drept și necesitatea privatizării companiilor de stat.

clipboard01_516-465x390

Candidatul independent Monica Macovei are un program de dreapta, în care propune privatizări și o administrație redusă.

În afară de angajamentul previzibil că va proteja independența Justiției, în primul rând a DNA și a ANI, Macovei afirmă că este pentru un stat minimal, întrucât „principala sursă a corupției e statul”. „Vreau un stat minimal, care să se ocupe de funcțiile esențiale: apărare, siguranță, justiție, monedă și fiscalitate, diplomație. De restul se ocupă cetățenii liberi”, se afirmă în programul acestui candidat independent. Așa cum era de așteptat, Monica Macovei anunță că va întări parteneriatul strategic cu SUA. „Doresc schimburi economice cu Federația Rusă, în termeni de egalitate, nu sub șantajul gazului”, propune Macovei.

Ajutoare sociale condiționate

Una din prevederile care au provocat reacția militanților de stânga este cea potrivit căreia, cei care beneficiază de ajutoare, trebuie să dea ceva în schimb comunității, „dacă sunt apți de muncă”.

„Trebuie eliminate sistemele de mită socială cu scop electoral, pentru că bătrânii, copiii, bolnavii și persoanele cu handicap sunt singurele categorii pe care statul trebuie să le protejeze”, propune Monica Macovei. Ea arată că „nu există un prânz gratis” și „ajutoarele unora sunt plătite prin munca altora”.

În ceea ce privește sănătatea, propune standarde de cost și stabilirea de costuri minimale rambursabile universal, indiferent de furnizorul de servicii de sănătate ales (stat/privat). „Nu mai vreau ca România să fie țara cu cei mai prost plătiți medici și cele mai slab dotate spitale publice din Europa”, spune candidatul independent.

Achiziții transparente, subvenții limitate

Monica Macovei susține că în proprietatea statului trebuie să rămână doar companiile de care depinde siguranța națională. „Orice gestionează statul e sursă de corupție, risipă a banului public, creează deficite și sărăcește națiunea. Trebuie privatizate întreprinderile și regiile de stat, prost gestionate și căpușate de 25 de ani”, se afirmă în programul acestui candidat.

„Numai din Hidroelectrica s-au sifonat 200 de milioane de euro pe an în faimoasele contracte cu băieții deștepți. S-au dat ani de zile subvenții cu „gaz ieftin din producția internă” tocmai celor mai bogați și care au avut relații privilegiate cu statul”, arată Macovei.

Ea cere verificarea tuturor privatizărilor din ultimii 25 de ani, precum și a contractelor frauduloase cu statul. În plus, sistemul electronic de achiziții publice, SEAP, ar urma să fie modernizat, astfel încât să permită detectarea de firme care simulează licitația, dar acționează în înțelegere.

Monica Macovei reia și o idee a președintelui Traian Băsescu: Constituția ar urma să prevadă că deficitul bugetar nu poate depăși 3%. În agricultură, candidatul independent propune plafonarea subvenției la maximum 300.000 de euro pe an/fermă, așa cum dorea și Dacian Cioloș.

Președinte-justițiar

Candidatul independent vrea să fie președintele-angajat al românilor. În pofida faptului că discursul ei s-a deplasat către alte zone de interes decât cea care a consacrat-o, vorbind despre locuri de muncă, educație și birocrație, Macovei rămâne în percepția publicului ca președintele-justițiar, având în vedere prestația ei ca ministru al Justiției. „Vreau să transformăm România, așa încât președintele să fie angajatul românilor”, și-a propus eurodeputatul. Dacă se dorește a fi în slujba cetățeanului, în schimb, Macovei își asumă cumva și rolul de predicator, propunând un decalog drept program politic.

CARTE DE VIZITĂ-MONICA MACOVEI candidat independent

Fostul ministru al Justiției se poate lăuda că, în mandatul ei din perioada 2005-2007, a eliminat „stegulețele roșii” lăsate de Guvernul Năstase, în decembrie 2004, la încheierea capitolelor de negociere cu Uniunea Europeană, făcând posibilă integrarea României la 1 ianuarie 2007. În această perioadă, sub conducerea lui Daniel Morar, DNA și-a obținut promisa independență, a fost creat ANI și a fost dezincriminată insulta și calomnia. Este cel mai activ europarlamentar român, fiind aleasă, în 2009 și 2014, în Parlamentul European pe listele PDL. Între 1983 și 1997 a fost procuror. Din 1999 în 2004 a fost președintele APADOR- CH, o organizație non-guvernamentală specializată în apărarea drepturilor omului.

Bila albă

L-a numit pe procurorul Daniel Morar la conducerea DNA și a protejat această insti tuție de orice ingerință politică. A pus bazele Agenției Naționale de Integritate și a introdus declarații de avere și de interese extrem de stricte.

Bila neagră

În campanie a făcut o serie de declarații contradictorii: a propus scoaterea religiei din școli, dar ulterior a revenit și a încercat să se prezinte drept o persoană religioasă. A fost criticată după ce a venit pe motocicletă la o emisiune de divertisment

Susținători

Doi dintre cei mai activi susținători ai acestui candidat sunt filosoful Gabriel Liiceanu și politologul Vladimir Tismăneanu, care au scris constant în favoarea ei.

„Am descoperit-o pe Monica Macovei în nevoia mea, și a atâtora, de dreptate: e firesc să-i judecăm pe cei care ne-au făcut să trăim ceea ce am trăit și care, în continuare, ne fac să trăim ceea ce trăim, a afirmat Liiceanu, într-un articol intitulat „Manifest pentru Monica Macovei. Să credem în basmul democrației”.

Liiceanu a fost prezent și într-o conferință de presă organizată la sediul ei de campanie, iar ulterior el a criticat o serie de gesturi electorale ale acesteia, spunând că nu ar fi trebuit să se „preteze” la ceea ce fac alți candidați. „Deruta care se face simțită în cazul doamnei Macovei vine din faptul că, pe de o parte încearcă să fie ea însăși așa cum e, pe de altă parte împrumută gesturi care se fac, impersonale, în spațiul comediei alegerilor- îți dai drumul cu parașuta, învârți într-o tigaie, arăți pisica”, a explicat filosoful. „Alergătorul singuratic” „Macovei e alergătorul singuratic sprijinit de o galerie până acum tăcută, ignorată, uitată, într-o țară în care masificarea și majoritățile confortabile sunt acceptate fără crâcnire, indiferent de nocivitatea lor”, a explicat Tismăneanu motivul pentru care o susține. El a mai spus că o privește pe candidata independentă drept „cea mai credibilă exponentă, în viață publică a României contemporane, a valorilor care au inspirat revoluțiile anti-totalitare din 1989”. „Sunt dintre aceia care văd în candidatura independentă a Monicăi Macovei o șansă unică pentru asanarea vieții politice din România. Să nu mi se spună că suntem puțini”, a scris politologul stabilit în SUA, care crede că Macovei „are un plan pentru o Românie modernă, prosperă, deschisă spre valorile Vestului democratic”. Pe lista celor care o sprijină se mai află realizatorul de emisiuni radio Andrei Gheorghe, graficianul Devis Grebu sau cântăreața de jazz Maria Răducanu. Și regretatul psiholog Florin Tudose își anunțase susținerea pentru Macovei.

Controverse

Cea mai dură dispută a fost cea legată de relația cu Băsescu și influența acestuia în evoluția ei profesională. „Nu pot să nu observ că a fost în stare de profunde compromisuri în interiorul PDL ca să-și atingă obiectivul de a fi europarlamentar. Acum are garantată pensia de 4.000 de euro după ce termină și al doilea mandat și, sigur, venim și la prezidențiale că vrem să ne jucăm”, a spus Băsescu, acuzând-o pe Macovei de lipsă de caracter. „L-aș ruga pe președinte să facă lista lungă a compromisurilor pe care le-am făcut”, a fost replica ei. Europarlamentarul a mai provocat o dispută chiar în rândul susținătorilor ei de dreapta, atunci când a adus în discuție predarea religiei în școală. „Religia nu are ce caută în școli, ci istoria religiilor ar trebui să fie introdusă”, a susținut ea. Ulterior, și-a nuanțat afirmațiile și a insistat asupra faptului că este o persoană religioasă. „Eu cred în Dumnezeu, dar modul în care se predă religie nu este ok”, a spus Macovei. Candidatul independent a fost criticat și atunci când a declarat că „seamănă” cu Nelson Mandela.

blank