Președintele SUA a declarat că în spatele atacului cu gaz neurotoxic, care a fost îndreptat către un agent rus în Marea Britanie, s-ar afla chiar Rusia. 

„Se pare că ruşii se află în spatele atacului” din Marea Britanie, a afirmat Donald Trump în cursul unei întrevederi la Casa Albă cu premierul Irlandei, Leo Varadkar.

„Este vorba de o situaţie foarte tristă, pe care Statele Unite o tratează cu foarte multă seriozitate”, a adăugat Donald Trump, precizând că a fost în contact cu premierul britanic, Theresa May, pe tema acestui incident.

Marea Britanie a luat decizia de a expulza 23 de diplomaţi ruşi după atacul neurotoxic. Este vorba de cel mai mare număr de diplomaţi ruşi expulzaţi de Marea Britanie în ultimele trei decenii. Aceasta este cea mai gravă criză dintre Rusia şi Marea Britanie din ultimii ani. Moscova a negat orice implicare în atacul neurotoxic din Salisbury.

Citeste si...  Vezi ce spune Tăriceanu despre OUG pe Codurile Penale