International, Stiri

Doliu la Hollywood, Joan Rivers a murit.

Actriţa Joan Rivers a murit la vârsta de 81 de ani, după ce, săptămâna trecută, a suferit un stop cardiorespirator, anunţă CNN.

14092498331ecebc9f_50291800

Actriţa a fost conectată la aparatele de ventilaţie asistată după ce a suferit un stop cardiorespirator în timpul unei intervenţii la nivelul coardelor vocale, la clinica Yorkville Endoscopy din New York, pe 28 august.

„Cu mare tristeţe vă anunţ moartea mamei mele, Joan Rivers. Ea s-a stins în pace la 13.17 /17.17 GMT/, înconjurată de familia sa şi de cei dragi”, a anunţat fiica ei Melissa Rivers într-un comunicat.

Presa americană relata la începutul acestei săptămâni ca Rivers se afla în comă indusă şi urma să fie trezită treptat. Potrivit contactmusic.com, procedura de scoatere din coma indusă urma să aibă loc marţi, iar medicii au început deja evaluarea stării creierului vedetei, pentru a vedea cât de afectat este de stopul cardiorespirator suferit.

„Există o îngrijorare reală legată de faptul că regiunea din creier care controlează funcţiile motorii ar putea să fie afectată, ceea ce înseamnă că (Joan Rivers, n.r.) va rămâne fie în stare vegetativă, fie într-un cărucior cu rotile”, a declarat o sursă apropiată familiei pentru NY Daily News.

Joan Rivers, actriţa de comedie şi prezentatoare de televiziune, este cunoscută pentru umorul său tăios şi criticile la adresa celebrităţilor, dar şi pentru numeroasele sale operaţii estetice.

blank